Confidenţialitate


REPORTAJ: “Techirghiol miraculos / Vii bolnav, pleci sănătos”


REPORTAJ: “Techirghiol miraculos / Vii bolnav, pleci sănătos”

Locurile prin care trecem sunt pline de povești.

Iar poveștile pornesc – de multe ori – în cel mai simplu mod, chiar de la numele localității.

Ne oprim astăzi la Techirghiol, pe malul lacului despre care se spune că e miraculos.

Potrivit unei legende, Techirghiol ar înseamna Lacul lui Techir. Techir fiind un cioban care a descoperit, din întâmplare, beneficiile nămolului din lac, în timp ce trecea pe acolo cu măgarul lui.

De fapt, o statuie care îi reprezintă pe cei doi – pe cioban și pe măgar – se află chiar pe malul lacului.

Alții spun că numele ar veni din limba turcă și că înseamnă lacul vărgat.

Dincolo de legende, în micul oraș se marchează anul acesta 120 de ani de balneologie maritimă românească.

Adică 120 de ani de când la Techirghiol a fost deschis primul sanatoriu – maritim – la vremea aceea.

Multă vreme, locul a atras scriitori, pictori și actori care veneau aici să-și trateze bolile, dar și să se inspire pentru operele lor.

Un reportaj de Liliana Nicolae.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.


Ultimele stiri
Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…