Confidenţialitate


Liderul rromilor din Țăndărei: „Nu am vândut copii la Londra pentru cerșit. Erau nepoții mei”


Liderul rromilor din Țăndărei: „Nu am vândut copii la Londra pentru cerșit. Erau nepoții mei”

Țăndărei. 30 de kilometri de București. Un oraș de provincie, aparent ca oricare altul. Dar – în realitate, orașele nu sunt niciodată la fel.

La Țăndărei îți atrag privirea zecile de vile înșirate de-a lungul străzilor.

Unii spun că sunt palate, nu vile. Dar puține au turnulețele acelea care te duc cu gândul la renumitele palate țigănești din Buzescu, Teleorman, de exemplu.

Presa britanică a scris că multe dintre aceste vile au fost construite cu banii câștigați de copiii romilor care au cerșit pe străzile Londrei.

Scandalul de acum 10 ani a adus Tăndăreiul pe prima pagină a tabloidelor britanice și nu numai: zeci de copii exploatați prin cerșit.S-a vorbit despre o rețea care a implicat multe nume și funcții la vremea aceea – de la capi ai lumii interlope din Țăndărei, la avocați, notari, polițiști.

O rețea prin care s-a spus că minorii erau vânduți, iar apoi puși să cerșească.

La 10 ani de la toată povestea, pe Dosarul Țăndărei – care are aproape 400 de pagini – riscă să se așeze praful – la propriu.

Toți inculpații acuzați în acest dosar de trafic de copii în Marea Britanie au fost achitați ori faptele s-au prescris după 9 ani de procese.

În Țăndărei, însă, și acum, localnicii se feresc să vorbească despre scandalul care le-a făcut orașul celebru.

Liliana Nicolae a vorbit, însă, cu unul din cei acuzați în dosarul traficului de copii:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Incendiu la un spital din Brașov. O pacientă a fost găsită carbonizată

Universitatea de Medicină “Carol Davila” lansează “Şcoala din spital”, pentru copiii care stau internați perioade lungi

Dâmbovița: Incendiu cu degajare mare de fum. Autoritățile au emis RoAlert

Protest al iubitorilor de animale. Aceștia sunt nemulțumiți de felul în care sunt tratate animalele fără stăpân

După execuția eșuată a unei condamnate, șeful penitenciarelor din Tennessee a demisionat. Deținuta e în spital, în stare…

Protest al transportatorilor la Târgu Jiu | VIDEO

Noi consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. Președinția a anunțat calendarul discuțiilor | AUDIO

Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează