Confidenţialitate


REPORTAJ: Povestea Lupului


REPORTAJ: Povestea Lupului

Lupul cel rău a mîncat-o pe bunicuță, apoi pe Scufița Roșie.

Cu toții știm basmul și de mici învățăm că lupul e un duşman, un animal rău, cu care nu e bine să te întîlneşti.

Basmele şi legendele i-au creat o reputaţie extrem de proastă, cînd în realitate lupul e retras, speriat de om şi încearcă să-l evite cît poate.

Din dorința reabilitării imaginii acestui animal s-a născut proiectul Wolflife, care în 4 ani a reușit să schimbe percepția oamenilor asupra lupilor, cel puțin în zonele de munte, acolo unde trăiesc sălbăticiunile.

Proiectul a început în urmă cu 4 ani și a fost desfășurat de Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea, în parteneriat cu Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice și agențiile de mediu din Harghita și Covasna.

Poate cea mai amplă cercetare științifică din țara noastră avînd în prim-plan LUPUL. O cercetare care a scos la iveală lucruri neștiute despre lupi.

Implementat de Agenţia pentru Ptotecţia Mediului Vrancea în parteneriat cu alte 5 agenţii din ţară, proiectul şi reyultatele sale au ajuns recent să fie cunoscute publicului larg prin intermediul prestigioasei reviste National Geographic, care i-a dedidat ediţia din luna septembrie.

Un reportaj de Claudia Toader.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Wolflife Facebook
–


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează