Confidenţialitate


Relansarea economiei globale, amenințată de revenirea în forţă a pandemiei


Relansarea economiei globale, amenințată de revenirea în forţă a pandemiei

Noul puseu al pandemiei de ameninţă să mărească decalajul dintre bogaţi şi săraci din economia mondială, ceea ce poate dăuna creşterii globale dacă se creează noi focare sau dacă sursele cheie de cerere se micşorează, relatează agenția Bloomberg, citată de ZF.

Săptămâna trecută au fost diag­nosticate cu Covid mai mul­te persoane decât oricând de la înce­putul crizei sanitare globale.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a aver­tizat că noul val de infectări este în creştere peste tot cu excep­ţia Europei, cu o explo­zie a numărului de cazuri în India, Argentina, Turcia şi Brazilia.

Eşecul în a aduce sub control răspândirea coronavirusului sau de a distribui uniform vaccinurile riscă să conducă la noi mutaţii, mai întâi în ţările emergente şi apoi în statele dezvoltate unde pandemia a început să bată în retragere. Chiar dacă acest lucru nu se va întâmpla, o recuperare în două trepte de viteză va face probleme chiar şi ţărilor care au rate de imunitate mari în rândul populaţiei prin limitarea cererii externe pentru produsele lor şi prin destabilizarea lanţurilor de aprovizionare.

Economiile emergente şi în curs de dezvoltare au reprezentat două treimi din creşterea globală înainte de pandemie şi aproximativ 86% din populaţia lumii. Banca Mondială le-a avertizat chiar săptămâna aceasta că trebuie să se pregătească pentru posibilitatea ca recuperările lor să încetinească. Relansare economică aflată la început în India – a şasea economie ca mărime din lume – este ameninţată de reînnoirea restricţiilor de circulaţie în provincii pentru a opri un nou val de infecţii, care au depăşit 200.000 de cazuri raportate zilnic în ultima săptămână.

Peste 944 de milioane de vac­cinuri au fost administrate în 170 de ţări, conform datelor colectate de Bloomberg – doze suficiente pentru 6,2% din populaţia globală. Însă distribuţia este deficitară, în ţările cu cele mai mari venituri campaniile de vaccinare derulându-se de apro­ximativ 25 de ori mai repede decât în cele cu cele mai mici venituri.

„Cred că este o cursă între mutaţiile virusului şi vaccinări“, spune Rob Subbaraman, analist la Nomura Holdings. „Mulţi oameni nu sunt conştienţi de faptul că gripa spaniolă din 1918, deşi se crede că a început în SUA şi apoi s-a răspândit în Europa, în cele din urmă a lovit cel mai violent ţările considerate atunci a fi în curs de dezvoltare. Este un semn de rău augur al istoriei care se repetă“.

Pieţele dau semne de nervozitate. Rupia indiană este cea mai slabă monedă din regiune în această săptămână. Investitorii au căutat adăposturi tradiţionale precum yenul japonez şi au răsplătit pieţele celor care au gestionat cel mai bine criza din sănătate, cum ar fi siclul israelian, dolarul taiwanez şi lira sterlină.

Companiile care se bazează cel mai mult pe redeschiderea economiei globale sunt deosebit de vulnerabile. Nestle, cea mai mare companie alimentară din lume, a declarat că „este urgent nevoie să fie promovat accesul echitabil la vaccinuri, în special în ţările cu venituri mici“.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”