Confidenţialitate


Reguli bizare din legislaţiile rutiere ale lumii


Reguli bizare din legislaţiile rutiere ale lumii

Dacă ajungeţi cu maşina, vara aceasta, prin ţări străine, trebuie să ştiţi că unele au reguli ciudate în legislaţia rutieră.

În Cipru este interzis să mănânci sau să bei la volan, orice s-ar întâmpla. Deşi este una bună pentru siguranța rutieră, măsura pare greu de respectat în perioade de caniculă.

În Danemarca, şoferii sunt obligaţi să se uite sub mașină înainte să pornească, pentru a observa dacă nu cumva este cineva dedesubt.

În Marea Britanie, cei care simt nevoia să se ușureze pe marginea drumului o pot face, dar cu două condiții: să urineze lângă roata din spate și să țină în permanență mâna dreaptă pe mașină.

Germania este considerată, pe bună dreptate, paradisul nudiștilor. În această țară, mașina este definită ca spațiu privat în care poți face ce vrei.

În Emiratele Arabe Unite, cămilele au prioritate de trecere în intersecții.

În China, turiștilor nu le este permis să conducă mașini.


Ultimele stiri
O alertă alimentară nu se verifică pe Facebook. Cum afli dacă produsul pe care l-ai cumpărat este cel…

Ce au decis liberalii după discuția cu premierul desemnat. Ilie Bolojan: PNL va intra în opoziție dacă PSD…

Negocierile pentru formarea Guvernului, în desfășurare. Luca Niculescu: PNL „nu a primit cu deschidere” propunerea PSD | GALERIE FOTO

„Semaforul” furnizorilor de energie și gaze: ANRE introduce un sistem cu șase culori pentru reclamațiile clienților | AUDIO

Constanța: Control judiciar timp de 60 de zile pentru femeia care ar fi făcut ilegal sute de intervenții chirurgicale…

Rareș Bogdan, după audierea la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos: „Din funcția de vicepreședinte al PNL am…

Siegfried Mureșan respinge apelul PSD privind construirea unei majorități: „Nu, mulțumim! PNL este în totală antiteză cu PSD”

După 28 de ani, britanicul care a făcut înconjurul lumii pe jos s-a întors în țara natală după…

Nobel 2026. Premiul pentru Literatură, acordat scriitoarei Anne Carson „pentru opera sa îndrăzneață și inventivă”

Oana Gheorghiu: Antisemitismul rămâne o amenințare. Guvernul rămâne ferm angajat în prevenirea şi combaterea acestuia, a xenofobiei şi…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează