Confidenţialitate


Regina Elisabeta a II-a a promulgat legea ce permite premierului britanic să declanșeze Brexit-ul


Regina Elisabeta a II-a a promulgat legea ce permite premierului britanic să declanșeze Brexit-ul

Regina Elisabeth a II-a a Marii Britanii a promulgat oficial astăzi legea care îi va permite premierului Theresa May să activeze Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, ce va da startul oficial negocierilor pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană, relatează Reuters.

Anunţul, făcut de preşedintele Parlamentului John Bercow, a confirmat că Theresa May poate începe negocierile de ieşire din UE în orice moment. Purtătorul de cuvânt al premierului a sugerat, însă, luni  că decizia va interveni spre sfârşitul lunii.

Parlamentul Marii Britanii a aprobat luni, fără niciun amendament, legislaţia pentru declanşarea Brexit.

Liderii celorlalte 27 de state membre UE ar putea să se reunească pe 6 aprilie într-un summit vizând să definească ”liniile directoare” ale negocierilor viitoare. Europenii vor căuta să facă corp comun în faţa britanicilor, susceptibili să exploateze disensiunile din cadrul blocului.

Între subiectele fierbinţi va figura factura de ieşire din UE. Bruxellesul ar putea să le ceară britanicilor până la 60 de miliarde de euro, potrivit mai multor surse europene, o sumă care corespunde angajamentelor pe care Londra şi le-a asumat deja în privinţa contribuţiei la bugetul european.

Situaţia celor trei milioane de europeni instalaţi peste Canalul Mânecii va trebui, de asemenea, să fie tranşată. Theresa May a refuzat, pentru moment, să le garanteze drepturile, înainte să obţină asigurări similare cu privire la cei 1,2 milioane de britanici care trăiesc în UE.

Negocierile ar urma să dureze doi ani, însă sarcina va fi titanică până se va ajunge la capătul ”divorţului cel mai complex din istorie”, potrivit fostului ministru conservator William Hague.

Ipoteza unui eşec al negocierilor cu Londra nu este, de altfel, exclusă.


Ultimele stiri
Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, după respingerea Guvernului Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor PNL și…

Siegfried Mureșan, prima reacție după ce Guvernul a fost respins de Parlament: „partidele care au declanșat criza politică…

Guvernul Mureșan, respins la votul de învestire din Parlament. Au fost doar 182 de voturi „pentru” | VIDEO

În urmă cu 66 de ani, Familia Flintstone, celebra familie din „epoca de piatră” cucerea televiziunea | AUDIO

Cele mai frumoase teatre din Paris pe care merită să le descoperi | AUDIO

Fundația TEILOR acordă o bursă de 1.000 de euro unui tânăr cu rezultate academice excepționale (P)

România în Direct. Arestarea lui Georgescu. Liber la guvern PSD cu AUR?

O dronă a explodat în extravilanul unui sat din Republica Moldova. Autoritățile au închis spațiul aerian din nordul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează