Confidenţialitate


Regele Ferdinand în Primul Război Mondial – GALERIE FOTO


Regele Ferdinand în Primul Război Mondial – GALERIE FOTO

Consiliul de Coroană a hotărât intrarea României într-o zi de duminică, pe 27 august 1916, ora 11 dimineața, la Palatul Cotroceni.

Regele Ferdinand şi guvernul condus de Ionel Brătianu au decis ca românii să lupte alături de Antanta, adică alături de Franţa, Rusia, Marea Britanie şi Italia.

Datorită acestui fapt, Regele Ferdinand a fost supranumit „cel Loial“ pentru că, deşi născut german, a luptat împotriva ţării lui de origine pentru interesul României.

În preziua Consiliului de Coroană decisiv, Regele îi spunea lui Titu Maiorescu, om politic conservator filogerman, care încerca să îl convingă să nu aleagă alianţa cu Antanta: „După lupte teribile care s-au dat în mine, sacrific totul pentru binele patriei”.

“Ferdinand este înainte de toate Regele României și un excelent patriot… Poate că nu este foarte energic, dar are o ciudat de puternică doză de rezistență și cu cât este mai constrâns și amenințat, cu atât mai puțin se va pune în mișcare; el nu este ceea ce poate fi numit un om de acțiune, dar nu poate fi intimidat, spunea Regina Maria despre soţul ei.

După război, Regele Ferdinand, „Întregitorul“, a văzut împlinirea visului românilor, prin unirea succesivă a Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu patria mamă.

“Când am luat moştenirea întemeietorului României moderne, am făgăduit înaintea reprezentanţilor naţiunii că voi fi un bun român; cred că m-am ţinut de cuvânt. Grele au fost timpurile, mari au fost jertfele, dar strălucită a fost răsplata; şi astăzi pot spune, cu fruntea senină: faţă de Dumnezeu şi faţă de poporul meu, am conştiinţa curată”, scria Regele Ferdinand în memoriile sale.

1917, august. Regele Ferdinand şi Regina Maria discută cu trupele Vânătorilor de munte

1917. Tranşee inamice din zona ocupată de armata română

13 niembrie 1917, Varnița-Verdea. Post telefonic într-o scorbură de copac

1917. Poziția Poiana Sărată, postul de observație al Regimentului 12 Artilerie

1918, Iași. Regele Ferdinand și Regina Maria la sărbătoarea Unirii Basarabiei cu România

Foto: arhivelenationale.ro


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează