Confidenţialitate


Record mondial: Ocolul Pământului în 78 de zile, pe bicicletă


Record mondial: Ocolul Pământului în 78 de zile, pe bicicletă

Un biciclist britanic a doborât recordul de a călători pe bicicletă în jurul lumii, ajungând la Paris luni, după 78 de zile, 14 ore şi 40 minute, scrie theguardian.com.

Mark Beaumont a fost întâmpinat la Arcul de Triumf din Paris de către familie, prieteni şi susţinători, după ce a pedalat câte 16 ore pe zi, de-a lungul a 16 ţări.

Biciclistul de anduranţă îţi propusese să termine călătoria în 80 de zile, reiterând romanul lui Jules Verne, însă şi-a atins obiectivul mai devreme.

Recordul anterior era deținut de neozeelandezul Andrew Nicholson, care a reușit să termine traseul în 123 de zile.

Un reprezentat al Guinness World Record i-a înmânat biciclistului două certificate pentru omologarea celor două recorduri mondiale: unul pentru completarea traseului în jurul lumii, un altul pentru cea mai mare distanță parcursă pe bicicletă într-o singură lună.


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Managerul ceresc, Peștele Panglică și negocierile cu Allah

Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO