Confidenţialitate


Record de cazuri Covid în Israel, cu o zi înainte de începerea anului școlar


Record de cazuri Covid în Israel, cu o zi înainte de începerea anului școlar

Israelul a înregistrat marţi, 31 august, un nou record de contaminări zilnice cu COVID-19 de la începutul pandemiei, cu aproape 11.000 de cazuri înregistrate, cu o zi înainte de începerea noului an şcolar, a anunţat Ministerul Sănătăţii israelian, informează AFP.

În ultimele săptămâni, numărul de cazuri de COVID-19 a crescut în Israel, în special pe fondul răspândirii variantei Delta, mai contagioasă, la adulţii nevaccinaţi, dar şi la persoanele vaccinate în urmă cu mai mult de şase luni, iar autorităţile lansează o campanie pentru administrarea unei noi doze de rapel.

Luni, 30 august, s-au înregistrat mai mult de 9.000 de cazuri, număr care a ajuns la 10.947 marţi (7,65% de teste pozitive), depăşind astfel recordul precedent de 10.118 cazuri într-o zi, înregistrat pe 18 ianuarie. S-a constatat o uşoară scădere a numărului de cazuri grave.

Guvernul israelian a decis să nu întârzie, totuși, începerea noului an şcolar pentru cei 2,4 milioane de elevi, prevăzută să aibă loc miercuri, 1 septembrie.

Premierul Naftali Bennett a anunţat că personalul din învăţământ care refuză vaccinarea va trebui să prezinte un test negativ de două ori pe săptămână.

Aproape 5,5 milioane de persoane au primit două doze de vaccin în Israel, circa 60% din populaţia totală, din care peste 80% dintre adulţi, vaccinul nefiind autorizat pentru copiii mai mici de 12 ani.

În faţa creşterii numărului de cazuri în Israel, Uniunea Europeană a decis luni să reimpună restricţii pentru călătoriile neesenţiale din această ţară.


Ultimele stiri
Peste 718.000 de consumatori vulnerabili au primit tichetul de energie în luna august | AUDIO

Ce se întâmplă cu ajutoarele pentru persoanele cu dizabilități acordate de Primăria Capitalei. Ciucu: Datoria față de acești…

Polonia exclude staționarea de arme nucleare pe teritoriul său, transmite ministrul adjunct al Apărării

Italia: Măsuri sporite de securitate în jurul Colloseumului după raportarea frecventă a furturilor și agresiunilor în zonă

Italia, lovită de al cincilea val de căniculă din această vară. Alertă roșie de caldură în nouă orașe

Mașinile abandonate din București, semnalizate cu „bulină roșie”. Proprietarii au șase luni să le ridice | AUDIO

Începe Noaptea Muzeelor la Sate. Peste 180 de muzee și colecții rurale din România și Republica Moldova, deschise…

SUA: Războiul declanșat împotriva Iranului a împins armata americană într-o criză financiară severă

Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la vârsta de 72 de ani

Brașov: Un olandez acuză un dezvoltator imobiliar că l-ar fi păcălit cu două apartamente: „Ca la Nordis. Sunt…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează