Confidenţialitate


Raportorul ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate cere intervenția internațională pentru protejarea populației din Gaza și Cisiordania


Raportorul ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate cere intervenția internațională pentru protejarea populației din Gaza și Cisiordania

Sursa foto: Shutterstock

Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, cere o „prezență internațională de protecție” în Cisiordania, Ierusalimul de Est și Fâșia Gaza. Apelul vine în contextul în care violențele continuă în Gaza, în ciuda armistițiului semnat în octombrie anul trecut.

„Este absolut urgentă”, a scris Francesca Albanese pe platforma X, referindu-se la necesitatea unei astfel de desfășurări internaționale.

Raportorul special al ONU susține că statele terțe au obligația, în baza unui aviz al Curții Internaționale de Justiție, să acționeze pentru încheierea ocupației israeliene a teritoriilor palestiniene, notează Anadolu.

Albanese face referire la avizul consultativ emis de CIJ în iulie 2024. Curtea a stabilit atunci că ocupația israeliană a teritoriilor palestiniene este ilegală și că celelalte state nu trebuie să ajute Israelul să o mențină.

Francesca Albanese a pus sub semnul întrebării și capacitatea ONU de a depăși blocajul din Consiliul de Securitate. Ea s-a referit la eforturile secretarului general Antonio Guterres, dar și la mecanismul „Uniți pentru pace” al Adunării Generale.

Acest mecanism permite Adunării Generale să examineze probleme privind pacea și securitatea internațională atunci când Consiliul de Securitate nu poate lua măsuri din cauza lipsei de unanimitate între membrii săi permanenți. În cazul Gaza și Cisiordania, Consiliul de Securitate a fost blocat în repetate rânduri de veto-urile Statelor Unite.

În paralel, tensiunile au crescut după ce mai multe zmeie lansatede copiii din Fâșia Gaza au ajuns în comunități din apropierea graniței. Armata israeliană a anunțat că zmeiele recuperate nu conțineau materiale suspecte și nu reprezentau un pericol.

Cu toate acestea, premierul israelian Benjamin Netanyahu și ministrul Apărării, Israel Katz, au amenințat că vor intensifica operațiunile în Gaza și că vor evacua palestinienii din zonele rezidențiale dacă lansarea zmeielor va continua.

Tot luni, cinci palestinieni, între care doi copii, au fost uciși, iar mai multe persoane au fost rănite în atacurile israeliene asupra Fâșiei Gaza, potrivit Anadolu, în contextul violențelor care continuă în pofida armistițiului.


Ultimele stiri
Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…

Belgia: Ciocniri între polițiști și manifestanți la protestele împotriva austerității din Bruxelles | AUDIO

Șantierul Naval Mangalia, cumpărat de compania germană Rheinmetall cu 138 de milioane de euro. Radu Miruță: unitatea va…

Bistrița-Năsăud: Zimbru de aproape 800 de kilograme, găsit mort și decapitat într-o pădure. Poliția a deschis un dosar…

Cele două tablouri furate de la Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer au fost recuperate la o lună după spargere



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează