Confidenţialitate

Record de apeluri la Telefonul Vârstnicului: S-au acutizat sentimentele de izolare, neputință și inutilitate

Telefonul Vârstnicului a înregistrat un număr dublu de apeluri în starea de urgență și a avut zilnic de 5 ori mai mulți apelanți noi.

Vârstnicii au cerut ajutor pentru cumpărături, dar și consiliere psihologică și li s-au accentuat sentimentele de izolare, de neputință și inutilitate.

Cele 3.133 de interacțiuni cu persoane din toată țara au relevat problemele cu care se confruntă vârstnicii și importanța serviciilor sociale dedicate persoanelor vârstnice, care răspund unor nevoi existențiale și nu se opresc la 15 mai.

În perioada analizată, 900 de persoane au beneficiat de consiliere, îndrumare, informații practice sau sprijin emoțional oferite de Telefonul Vârstnicului printr-o echipă specializată.

Telefonul Vârstnicului a identificat și cartografiat în timp real nevoile urgente exprimate de vârstnicilor din toată țara în cele 8 săptămâni. Aproape jumătate dintre cei care au apelat la Telefonul Vârstnicului sunt oameni care locuiesc singuri (43%).

Din totalul apelanților, 69% sunt femei.

Când vine vorba de mediul din care apelează, 74% sunt din orașe mari, inclusiv București, știut fiind faptul că în mediul urban singurătatea este mai accentuată.

Principalele motive pentru care cei mai mulți dintre vârstnici au apelat linia specială sunt despre cum pot să obțină ajutor material, cum ar fi alimente, medicamente, igienico-sanitare, informații utile referitoare la servicii publice în perioada pandemiei, cumpărături livrate acasă, îngrijire și sprijin practic la domiciliu, dar și informații medicale.

Noile tipuri de solicitări adresate în perioada menționată se referă la facilitarea cumpărăturilor și consiliere psihologică prin telefon.

Faptul că au sunat mai mulți vârstnici în perioada aceasta este o consecință directă a izolării și distanțării sociale impuse de pandemia de Covid-19. Însă, chiar dacă starea de urgență a fost ridicată, distanțarea socială rămâne în continuare o măsură de protecție recomandată, mai ales pentru această categorie de vârstă. Așadar, nevoile vârstnicilor – fie ele de ordin psihologic, fie material – nu vor dispărea, cel mult se vor atenua, dar ele rămân prezente. În schimb, inițiativele sprijin oferite se vor restrânge”, a declarat Roxana Molocea, coordonator al proiectului Telefonul Vârstnicului.

Echipa Telefonul Vârstnicului, compusă în mod curent din trei specialiști în asistență socială și 15 voluntari care ajută la alinarea singurătății, a fost extinsă în contexul numărului record de apeluri, prin prestația part-time a 6 psihologi și alăturarea altor 8 psihologi în echipa de voluntari.

Echipa semnalează faptul că nevoile existențiale ale multora dintre seniori, relevate de perioada crizei, nu se opresc odată cu ridicarea stării de urgență.

„În contextul pandemiei, am observat că s-au accentuat sentimentele de izolare, de neputință sau de inutilitate. Stările predominante au fost cele de disconfort, anxietate sau deprimare, dar și acutizarea simptomelor specifice tulburărilor pre-existente”, a adăugat Ioana Bejan, psiholog la Telefonul Vârstnicului.

Telefonul Vârstnicului – 0800 460 001 – poate fi apelat gratuit de luni până vineri între orele 08:00 – 20:00 și sâmbăta între 08:00 – 16:00.

Linia poate fi accesată și de persoanele care doresc să semnaleze un abuz sau o situație dificilă în care se află o persoană în vârstă.