Confidenţialitate


Reconstrucţia Fâşiei Gaza: Qatarul oferă jumătate de miliard de dolari


Reconstrucţia Fâşiei Gaza: Qatarul oferă jumătate de miliard de dolari
Qatarul a anunţat, miercuri, un ajutor de 500 de milioane de dolari pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza, bombardată timp de 11 zile de armata israeliană în timpul conflictului cu mişcarea islamistă Hamas care controlează enclava palestiniană, potrivit France Presse.

Eforturile diplomatice s-au intensificat în ultimele zile pentru a consolida încetarea focului în vigoare de vineri între Israel şi Hamas şi pentru a ajuta la reconstrucţia Fâşiei Gaza, unde numeroase clădiri au fost distruse complet şi infrastructura avariată în loviturile israeliene.

“Potrivit directivelor Majestăţii Sale, şeicul Tamim bin Hamad Al Thani, emirul Qatarului, statul anunţă 500 de milioane de dolari (aproximativ 410 milioane de euro) în sprijinul reconstrucţiei Gaza”, a indicat pe Twitter ministrul de externe al Qatarului, şeicul Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al Thani. “Vom continua să-i sprijinim pe fraţii noştri din Palestina pentru a obţine o soluţie justă şi durabilă prin înfiinţarea unui stat independent”, a adăugat el.

Conflictul dintre Hamas şi Israel, al patrulea din 2008 încoace, a izbucnit la 10 mai, cu Hamas care a lansat salve de rachete asupra Israelului în solidaritate cu sutele de palestinieni răniţi în mai multe zile de ciocniri cu poliţia israeliană pe Esplanada Moscheilor, în Ierusalimul de Est ocupat.

La originea ciocnirilor s-a aflat ameninţarea cu expulzarea unor familii palestiniene în beneficiul coloniştilor israelieni.

Între 10 şi 21 mai, 254 de palestinieni au fost ucişi de lovituri israeliene în Fâşia Gaza, printre care 66 de copii şi combatanţi, potrivit autorităţilor locale. În Israel, tirurile de rachete dinspre Gaza au făcut 12 morţi, printre care un copil, o adolescentă şi un soldat.


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)