Confidenţialitate


Recep Erdogan, în vizită oficială la Casa Albă


Recep Erdogan, în vizită oficială la Casa Albă

Preşedintele turc ajunge, astăzi, la Washington.

Recep Erdogan va fi primit, la Casa Albă, de omologul său american, Donald Trump.

Întrevederea ar urma să macheze un nou început în relaţiile dintre Statele Unite şi Turcia.

Recep Erdogan insistă ca justiția americană să-l extrădeze pe clericul Fethullah Gülen, pe care îl acuză că a orchestrat puciul eșuat din vara anului 2016.

Discuţiile vor fi dominate de războiul din Siria. Ankara este nemulţumită că armata americană sprijină rebelii kurzi.

Tot astăzi, la Geneva, în Elveţia, este programată o nouă rundă de negocieri internaţionale pentru  pacea în Siria.

Conflictul armat, izbucnit în urmă cu 6 ani între trupele loiale regimului dictatorial al lui Bashar Al-Assad și grupările rebele, s-a soldat cu sute de mii de morți și milioane de refugiați, care au luat calea spre Europa, generând o criză fără precedent în ultimele decenii.


Ultimele stiri
Rusia: Voiau să scoată din țară o bucată de meteorit prezentată drept …ornament de grădină

Turiști în adidași, întorși din drum de către jandarmii montani | VIDEO

Două femei, dintre care una minoră, au fost folosite pentru prostituție. Proxenetul a fost schimbat de cel puțin…

Alunecare de teren la Mina Rovinari, Gorj. Mai multe utilaje au fost acoperite de pământ

Nicușor Dan despre participarea României la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, condus de Trump: “Decizia va fi…

Hunedoara: Tânăr reţinut după ce a furat un telefon folosit la monitorizarea unui agresor

Portughezii își aleg președintele

Actorii se pregătesc de proteste. “Decizia ministerului, ca actorii să stea la serviciu 8 ore pe zi, e…

Târgoviște: O adolescentă dată dispărută după ce a plecat de la un centru de plasament

Japonezii au alegeri parlamentare anticipate. Mersul la vot, o provocare: în anumite regiuni zăpada depășește un metru |…