În timpul lansării candidatului PSD la alegerile prezidențiale, eveniment organizat sâmbătă, pe Arena Națională, actorul Radu Beligan a transmis următorul mesaj, difuzat pe ecranele montate pe stadion:
‘Îl susțin pe Victor Ponta, pentru că țara asta are nevoie de un Președinte tânăr și energic! Cred în tineri, doamnelor și domnilor! Tinerii sunt capitalul nostru cel mai de preț. Trebuie să ne folosim de acest capital, de la nivelul cel mai de jos și până la vârf! Dixi et salvavi animam meam’, a spus Radu Beligan.
Scriitorul Andrei Pleșu a publicat în cotidianul ‘Adevărul’ o scrisoare deschisă adresată actorului Radu Beligan – AUDIO 1 – în care arată:
‘Pot doar să fiu trist, infinit de trist, că înţelegeţi să ieşiţi din scenă cu o replică atît de trivială, atît de mărunt devotată conjuncturilor. Calibrul dvs. merita un amurg mai nobil’.
În editorialul ‘Mit şi mint: distanţa dintre Radu Beligan şi Victor Ponta’, jurnalistul Claudiu Pândaru, redactor-șef al publicației online ‘Gândul.info’, subliniază – AUDIO 2 : ‘Prostia, răutatea, hoţia, impostura sunt, din nefericire, prezente din plin şi în generaţia mea, domnule Beligan. Tinereţea nu le şterge. Răul şi binele trăiesc împreună în orice generaţie’.
__________________________________________________
‘Mit şi mint: distanţa dintre Radu Beligan şi Victor Ponta’, de Claudiu Pândaru
‘Uitându-mă la imaginea cu Victor Ponta pe scenă, iar Radu Beligan în spatele lui, pe plasma supraponderală şi suprapopulată cu susţinători, mi-a venit să măsor distanţele. Cum ar fi distanţa dintre mit şi mint. Cu siguranţă, în acest caz, mai mare decât cea trasată de 70.000 de pesedişti care se ţineau de mână plictisiţi, într-o adulaţie teatrală a preşedintelui soare-răsare.
Radu Beligan este un mit. Este Egoistul, Ianke, Guglielmo, Actorul, Bătrânul, Spirache, Kondilas, Richard al III-lea. Este în tot teatrul românesc şi deasupra lui. Radu Beligan este un mit în viaţă.
‘Îl susţin pe Victor Ponta, pentru că ţara asta are nevoie de un Preşedinte tânăr şi energic! Cred în tineri, doamnelor şi domnilor! Tinerii sunt capitalul nostru cel mai de preţ. Trebuie să ne folosim de acest capital, de la nivelul cel mai de jos şi până la vârf! Dixi et salvavi animam meam (am spus şi mi-am mântuit sufletul)’. Acesta a fost mesajul transmis într-o înregistrare video de către Radu Beligan.
Mi-aş contrazice vârsta, dacă nu v-aş da dreptate, domnule Radu Beligan: ‘tinerii sunt capitalul nostru cel mai de preţ’. Avem în ţara asta o resursă supremă de independenţă energetică: energia unei generaţii. Dorinţa de a merge mai departe, visul nealterat de dictatură, conştiinţa libertăţii, toate sunt aici.
În aceeaşi generaţie avem însă şi restul. Prostia, răutatea, hoţia, impostura sunt, din nefericire, prezente din plin şi în generaţia mea, domnule Beligan. Tinereţea nu le şterge. Răul şi binele trăiesc împreună în orice generaţie.
Nu-mi permit să vă dau sfaturi în privinţa susţinerii unui candidat sau a altuia, aveţi convingerile dumneavoastră. Iar eu la teatru nu am să mă opresc să merg, doar pentru că am alte convingeri.
Vă propun însă un exerciţiu. Să lăsăm deoparte tinereţea şi să o înlocuim cu altceva: ‘Cred în cinste şi onoare, doamnelor şi domnilor! Cinstea şi onoarea sunt capitalul nostru cel mai de preţ. Trebuie să ne folosim de acest capital, de la nivelul cel mai de jos şi până la vârf! Dixi et salvavi animam meam.’
Cred, cu tărie, că dacă cinstea şi onoarea ar fi folosite, de la nivelul cel mai de jos şi până la vârf, sufletul acestei naţiuni ar fi mântuit.
____________________________________________________
Andrei Pleșu – Scrisoare deschisă (fragmente) – textul integral al scrisorii-în fișier atașat.
Stimate maestre,
Simpatia mea pentru dumneavoastră m-a ajutat, adesea, să trec cu vederea numeroasele pagini omagiale, dedicate unui şef de stat care, în opinia majorităţii românilor (care, de altfel, l-au şi evacuat), nu le merita. Ceea ce mă frapa, totuşi, era ‘îndemînarea’ cu care le scriaţi. Nu aveaţi aerul că executaţi, ca alţii, o oarecare piruetă formală, o mică dedicaţie de circumstanţă. Puneaţi, în declaraţiile dumneavoastră, aceeaşi ‘originalitate’, acelaşi convingător patos al expresiei, aceeaşi ‘autenticitate’, pe care le foloseaţi şi pe scenă. Nu erau textele unui docil funcţionar de stat, erau ‘texte Beligan’, texte purtînd amprenta personalităţii dumneavoastră (…).
Din păcate, întregul eşafodaj, cu greu întreţinut, al admiraţiei mele s-a fisurat deunăzi, în urma unui ‘incident’ în aparenţă minor. Aţi simţit nevoia, la vîrsta dvs., la statura dvs., să vă legaţi numele de un caraghios. Spectrul ‘stadionului’ de tip coreean a reapărut în biografia dvs. într-un moment în care nimic nu-l mai poate justifica. Asta înseamnă că m-am înşelat. Că, înainte de 1989, nu aţi negociat util, sacrificîndu-vă de dragul teatrului, ci că ceva inexplicabil vă atrăgea în sfera puterii, oricît de pătată era ea. Ca şi acum. Puterea talentului dvs., puterea minţii dvs. nu vă satisfăceau. Ca şi acum, voiaţi să fiţi în preajma celeilalte puteri, oricît e ea de trecătoare prin comparaţie cu puterea prestigiului dvs. profesional. Voiaţi, ca şi acum, să fiţi mai curînd pe scena ştabilor, decît pe aceea a colegilor dvs.
Stimate maestre,
Evident aveţi dreptul să susţineţi şi să alegeţi pe cine vreţi. Dacă se poate, cu argumente mai rezonabile. (Da, ne plac ‘tinerii energici’. Dar nu votăm categorii, ci oameni). Pe de altă parte, dvs. nu vă exercitaţi, pur şi simplu, dreptul la opinie, ci vă investiţi imaginea într-o jalnică operaţiune de propagandă, într-un exerciţiu manipulatoriu de un gust îndoielnic. De ce o faceţi (cu obişnuita dvs. ‘fineţe’ culturală, gata să recurgă la locuţiuni latine)? Nu mai pot răspunde acestei întrebări cu ‘pogorămintele’ pe care încercam să le invoc pe vremuri. Pot doar să fiu trist, infinit de trist, că înţelegeţi să ieşiţi din scenă cu o replică atît de trivială, atît de mărunt devotată conjuncturilor. Calibrul dvs. merita un amurg mai nobil.
