Confidenţialitate

Război în Ucraina: 3 ani de la invazia Rusiei. Parlamentul European își reafirmă solidaritatea fermă cu poporul ucrainean | AUDIO | GALERIE FOTO

La trei ani de la începerea războiului în Ucraina, Parlamentul European își reafirmă solidaritatea fermă cu poporul ucrainean. Eurodeputații evaluează, în sesiunea de la Strasbourg, impactul celor trei ani de la invazia Rusiei în Ucraina și condamnă atrocitățile comise împotriva civililor ucraineni. Parlamentarii europeni cer continuarea eforturilor pentru ajutorarea Ucrainei cu tehnică militară, ajutor financiar, diplomatic și umanitar. La dezbateri a participat și președintele Radei Superioare de la Kiev.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Impactul celor 3 ani de război al Rusiei împotriva Ucrainei, evaluat la Strasbourg

Marți și miercuri, eurodeputații vor evalua impactul celor trei ani de război al Rusiei împotriva Ucrainei și reprimarea opoziției în urma asasinării lui Alexei Navalnîi.

Conferința președinților din Parlamentul European condamnă din nou cu fermitate războiul de agresiune în curs al Rusiei, cu țintirea deliberată asupra infrastructurii civile și critice și atrocitățile comise împotriva populației ucrainene, toate încălcările grave ale dreptului internațional și ale dreptului internațional umanitar.

Parlamentul European își reafirmă solidaritatea fermă cu poporul ucrainean, care continuă să dea dovadă de rezistență și curaj extraordinare în apărarea suveranității, independenței și integrității teritoriale.

Uniunea Europeană își propune să rămână unită în angajamentul de a sprijini Ucraina și să ofere asistență politică, militară, economică, umanitară și financiară. Statele membre, instituțiile, organizațiile societății civile, companiile și cetățenii au mobilizat resurse și au oferit refugiu milioanelor de ucraineni strămutați în ultimii 3 ani.

În același timp, forurile europene solicită statelor membre să sporească și să accelereze furnizarea sprijinului lor, în special al sprijinului său militar și pentru stabilirea unui regim juridic care să permită confiscarea bunurilor deținute de Rusia, înghețate de Uniunea Europeană.

Parlamentul European solicită sprijin militar continuu și sporit pentru Ucraina

Toate crimele de război și crimele împotriva umanității comise în timpul acestui război de agresiune vor fi trase la răspundere, mai cu seamă, în contextul pașilor recenți făcuți către înființarea unui Tribunal Special pentru Crima de agresiune împotriva Ucrainei.

Deasemenea, Parlamentul European solicită sprijin militar continuu și sporit pentru Ucraina, inclusiv furnizarea de echipamente de apărare, instruire și asistență strategică necesare pentru a susține dreptul Ucrainei la autoapărare în temeiul articolului 51 din Carta ONU.

Într-un mediu internațional și geopolitic provocator, instituțiile europene subliniază importanța menținerii solidarității transatlantice și globale cu Ucraina și a combaterii dezinformarii ruse. De asemenea, subliniază necesitatea de a asigura concentrarea continuă a comunității internaționale asupra consecințelor acestui război și asupra sprijinirii Ucrainei în realizarea unei păci cuprinzătoare, juste și de durată bazată pe formula ucraineană de pace.

Roberta Metsola, Președinta Parlamentului European: „Sunt mândră că acest Parlament a fost alături de Ucraina încă din primul moment – unit, neclintit și hotărât”

În acest context, Ruslan Stefanchuk, președintele Radei Supreme a Ucrainei a fost invitat la sesiunea plenară ce are loc săptămâna această la Strasbourg.

„Este marea mea onoare să-i urez bun venit în Parlamentul European pe dragul nostru prieten Ruslan Stefanchuk, președintele Radei Supreme a Ucrainei. Luna aceasta se împlinesc trei ani de când Rusia și-a lansat invazia brutală, ilegală și neprovocată pe scară largă a Ucrainei. Sunt mândră că acest Parlament a fost alături de Ucraina încă din primul moment – unit, neclintit și hotărât. Iar parteneriatul nostru cu Rada Supremă a fost esențial în aprofundarea legăturilor noastre cu poporul ucrainean și în pregătirea Ucrainei pentru calea spre aderare.

Vom continua să ne luptăm pentru pace. Dar nu trebuie să renunțăm la ceea ce înțelegem prin pace. Pacea trebuie să fie dreaptă, trebuie să fie demnă și trebuie să se bazeze pe principiul <<Nimic despre Ucraina fără Ucraina>>. Și pentru asta, Ucraina trebuie să fie într-o poziție de forță. Asta înseamnă că Europa trebuie să facă mai mult. Mai mult sprijin financiar. Mai mult ajutor militar. Mai multă presiune diplomatică. Mai multă asistență umanitară. Pentru că știm că apărarea Ucrainei este și apărarea Europei. Acesta nu este doar un atac asupra Ucrainei. Este un atac la democrație. Pe modul nostru de viață. Pe Europa”, a declarat Roberta Metsola, Președinta Parlamentului European.

Corespondență de la Strasbourg semnată de Oana Tache.

Sursa colaj foto: Parlamentul European

Citește și: Rusia, condamnată de CEDO pentru că a înăbușit criticile privind războiul din Ucraina. Concluziile Curții | AUDIO