Confidenţialitate


Ramazan Bayram-ul, cea mai importantă sărbătoare a lumii islamice, celebrată și de comunitatea din România


Ramazan Bayram-ul, cea mai importantă sărbătoare a lumii islamice, celebrată și de comunitatea din România

A început Ramazan Bayram-ul, sărbătoarea marchează sfârșitul unei luni de post, în timpul căreia, pe lângă restricțiile impuse de pandemie, credincioșii s-au abținut de la mâncare și băutură in timpul zilei.

Ramazan Bayram-ul este sărbătorit și de cei aproape 100.000 de musulmani din România ( tătari, turci, arabi) și ține trei zile și trei nopți.

În Dobrogea, sărbătoarea a început după slujba din zorii zilei, oficiată de imami în toate geamiile din regiune.

Urmează drumul la cimitir, pentru pomenirea celor care nu mai sunt, iar, mai apoi, copiii merg cu colindul din casă în casă.

Dar, în contextul pandemiei, muftiul cultului musulman din România, Iusuf Muurat, face apel să fie respectate măsurile de protecție, distanțarea fizică, evitarea aglomerației, purtarea măștii și recomandă credincioșilor să se vaccineze.

Sunt trei zile pline în care comunitatea musulmană petrece în familie.

De pe mese nu lipsesc preparatele tradiționale și, mai ales, delicioasele dulciuri specifice acestei sărbători. De aceea, datorită prăjiturilor cunoscute în întreaga lume, baclavale, saraiglii, tatlisi, corabie, cornulețe, sărbătoarea se mai numește și Șeker Bayram, adică Bayramul dulce.

Vecinii și prietenii creștini sunt invitați întotdeauna la masă și bineînțeles că „se bat turcii la gura lor”.

Muftiul Cultului Musulman din România, Iusuf Muurat, urează tuturor credincioșilor „Ramazan Bayraminiz Qairli ve Mubarek Bolsun!”, „Să aveți un Bayram cu multa sănătate și îndestulare!”.


Ultimele stiri
Olt: Explozia din apartamentul din Caracal, cauzată de o acumulare de gaze de la aragaz

Brigada Rutieră: Restricţii de circulaţie în Capitală cu ocazia procesiunii de Floriile catolice

Procesiune romano-catolică de Florii – duminică, în centrul Bucureştiului | AUDIO

Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…