Confidenţialitate


Putin va fi reînvestit ca președinte al Rusiei pentru al patrulea mandat


Putin va fi reînvestit ca președinte al Rusiei pentru al patrulea mandat

Vladimir Putin se pregăteşte să fie reînvestit luni la preşedinţia Rusiei pentru al patrulea mandat, prevăzut să dureze până în 2024, după ce s-a aflat la conducerea ţării timp de 18 ani ca şef de stat sau de guvern.

Ceremonia de învestire a fost precedată de o serie de manifestaţii anti-Putin, organizate sâmbătă pe întreg teritoriul Federaţiei Ruse, la apelul principalului oponent al Kremlinului, Aleksei Navalnîi.

Aceste adunări, interzise de autorităţi, au fost în cele mai multe locuri dispersate în forţă şi au condus la peste 1.500 de arestări, între care s-a numărat şi Navalnîi, eliberat între timp.

Declarat neeligibil din cauza unei condamnări penale pe care o consideră orchestrată de Kremlin, Aleksei Navalnîi nu a putut să se prezinte la alegerile prezidenţiale.

În ajunul precedentei învestiri a lui Vladimir Putin, la 6 mai 2012, o manifestaţie anti-Kremlin în Piaţa Bolotnaia din Moscova s-a încheiat cu grave ciocniri cu poliţia, iar numeroşi manifestanţi au fost condamnaţi apoi la pedepse severe cu închisoarea.

După ceremonia solemnă de învestire în Marele Palat al Kremlinului, Vladimir Putin va rămâne la conducerea Rusiei până în 2024, anul când va împlini 72 de ani.

Întrebat în seara realegerii sale cu privire la posibilitatea unei candidaturi după încheierea acestui termen, al patrulea în total, el a răspuns: ‘Cred că glumiţi! Ce ar trebui să fac? Să rămân aici până la 100 de ani? Nu!’.

Fără o reformă constituţională, Putin nu va putea candida în 2024, Constituţia rusă interzicând mai mult de două mandate consecutive.

Potrivit experţilor, preşedintele rus ar putea profita de următorii şase ani pentru a-şi pregăti succesorul. Dar, pentru moment, omul forte al Rusiei nu a dat nici cel mai mic indiciu despre cine ar putea fi acesta.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează