Confidenţialitate


Putin și Trump s-ar putea întâlni în China, în septembrie. Dmitri Peskov: Nu excludem această variantă


Putin și Trump s-ar putea întâlni în China, în septembrie. Dmitri Peskov: Nu excludem această variantă

Sursa foto: Shutterstock

O posibilă întâlnire între președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump ar putea avea loc în luna septembrie, în China, a anunțat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Declarația vine în contextul în care ambii lideri ar putea fi prezenți la Beijing în aceeași perioadă.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: Dacă președintele american va decide să meargă în China în acel moment, nu excludem varianta unei posibile întâlniri

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul conferinței de presă zilnice, că o întrevedere între cei doi șefi de stat „nu poate fi exclusă”, în cazul în care Donald Trump va decide să se deplaseze în China în același timp cu liderul rus.

„Dacă se întâmplă ca preşedintele american să decidă să meargă în China în acel moment, atunci o asemenea întâlnire nu poate fi exclusă teoretic”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, în conferinţa sa zilnică de presă.

Vladimir Putin urmează să participe la o paradă militară organizată la Beijing, pe trei septembrie, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Ceremonia va fi prezidată de liderul chinez Xi Jinping și se va desfășura în Piața Tiananmen.

De la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, în ianuarie acest an, cei doi președinți au avut mai multe discuții telefonice, concentrate în principal pe conflictul declanșat de Rusia în Ucraina, în februarie 2022. Cu toate acestea, până în prezent, nu a avut loc nicio întâlnire directă între cei doi lideri.

 

 

 


Ultimele stiri
DNA: Doi profesori și doi studenți reținuți în dosarul fraudării examenelor de la Universitatea Ovidius | AUDIO

Organizația Națiunilor Unite a votat modificarea hărților lumii | AUDIO

Elevii din Sibiu vor merge gratuit și anul acesta la muzeele din oraș | AUDIO

Ungaria: Granițele țării rămân închise pentru migranți până la finalul anului, pe fondul evenimentelor recente din exclava spaniolă…

Miracol în Nepal: încă două persoane, salvate la 10 zile după inundațiile devastatoare | AUDIO

Controale și sancțiuni în Saturn: Comisarii ANPC au dat amenzi de aproape 400.000 de lei | AUDIO

Patru persoane reținute după perchezițiile DNA la Universitatea Ovidius din Constanța | AUDIO

Scandal în Statele Unite – Compania Tetris respinge orice legătură cu jocul lansat de Casa Albă, „Build the…

Aryna Sabalenka a întrerupt meciul de la US Open din cauza mirosului de canabis | AUDIO

Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la US Open, după o victorie clară în fața italiencei Jasmine Paolini



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează