Confidenţialitate


Putin dă zece zile libere pentru lupta împotriva pandemiei


Putin dă zece zile libere pentru lupta împotriva pandemiei

Preşedintele Vladimir Putin a anunţat că zece zile la rând vor fi nelucrătoare în luna mai pentru a lupta împotriva pandemiei de coronavirus. Este vorba, de fapt, despre a declara nelucrătoare zilele dintre cele două ‘punţi’ din mai (de pe 1 până pe 3 şi de pe 8 până pe 10), ceea ce duce la o perioadă de zece zile nelucrătoare.

“Dacă credeţi că este necesar, voi semna chiar azi decretul” privind aceste zile nelucrătoare, a declarat Vladimir Putin la o reuniune televizată, ca răspuns la o solicitare a şefei agenţiei sanitare ruse, care a estimat că acest lucru ar permite stabilizarea pandemiei.

Potrivit acesteia, decretarea celor zece zile nelucrătoare va limita deplasările în transportul public şi deplasările la casele de vacanţă, reducând astfel circulaţia virusului.

Chiar dacă pandemia este în declin în Rusia, acest recul a încetinit în ultimele săptămâni.

Vladimir Putin a declarat că o imunitate colectivă  în Rusia s-ar putea întâmpla în toamnă. Însă, vaccinarea trenează pe fondul neîncrederii.

  • Liliana Nicolae

Ultimele stiri
Dominic Fritz, despre guvernul Niculescu: „Este clar un guvern PSD când vorbim de voință politică, vopsit cu câteva…

Premierul Luca Niculescu și echipa de miniștri au depus jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni: „nu va fi…

Covasna: Muzeul „Steaua Roșie”, care reconstituie viața în comunism, inaugurat la Sfântu Gheorghe. Acces gratuit în perioada 23–25…

Atacul cu cuțitul de la școala din Bistrița: Procurorii spun că elevul de 13 ani a acționat premeditat…

PNL avertizează PSD „să nu împingă din nou țara pe un drum greșit” : „Din acest moment, răspunderea…

Premierul Luca Niculescu, primele declarații după învestirea Guvernului: „Ne apucăm imediat de treabă. Prima ședință de guvern va…

Guvernul Niculescu a fost învestit de Parlament. S-au înregistrat 280 de voturi favorabile instalării Executivului. Premierul Luca Niculescu:…

Constanța: Percheziții DNA la Confort Urban, firma Primăriei. Legătura cu dosarul procurorilor cercetați pentru mită și șantaj |…

Agheasmă, busuioc și tămâie pentru Luca Niculescu, oferite în Parlament de liderul grupului PACE. Cum a reacționat premierul…

Peste 51.000 de elevi învață să mănânce sănătos și să protejeze mediul, într-un program susținut de chefi cu…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează