Confidenţialitate


Putin cere evitarea “prăbuşirii” Afganistanului: “Este important să împiedicăm infiltrarea teroriştilor în statele vecine”


Putin cere evitarea “prăbuşirii” Afganistanului: “Este important să împiedicăm infiltrarea teroriştilor în statele vecine”

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a denunţat vineri, în cursul unei conferinţe de presă organizate alături de cancelarul Germaniei, Angela Merkel, politicile “iresponsabile” aplicate în Afganistan.

Liderul de la Kremlin cere evitarea “prăbuşirii statului afgan” şi blocarea teroriştilor care vor să fugă.

“Au fost politici iresponsabile. Trebuie să renunţăm la voinţa de a construi în alte ţări democraţie după modele externe fără a ţine cont de particularităţile istorice, naţionale şi religioase, prin ignorarea totală a tradiţiilor altor popoare. Cred că aceasta este lecţia din Afganistan”, a afirmat Vladimir Putin, conform Agenţiei France-Presse şi cotidianului La Libre.

“Talibanii deţin acum controlul aproape asupra întregului teritoriu afgan; este o realitate de care trebuie să ţinem cont, pentru a nu permite prăbuşirea statului afgan”, a adăugat Vladimir Putin.

“Este important să împiedicăm infiltrarea teroriştilor în statele vecine, inclusiv a celor care se pretind a fi refugiaţi”, a subliniat Vladimir Putin.

Administraţia de la Moscova nu şi-a evacuat personalul diplomatic din Kabul şi a notat că a primit “semnale pozitive” din partea liderilor talibani.

Rusia consideră că actuala criză din Afganistan este rezultatul “retragerii în mod brusc” a trupelor americane. Moscova pledează pentru “dialog naţional” în Afganistan, “prin participarea tuturor forţelor politice, etnice şi confesionale”.

“Trebuie să ne unim eforturile pentru a susţine poporul afgan, pentru normalizarea situaţiei din această ţară şi pentru stabilirea unor relaţii de bună vecinătate”, a insistat preşedintele Rusiei.

Insurgenţii talibani afgani au ocupat numeroase provincii din Afganistan şi zone din capitala ţării, Kabul.

Mii de persoane au protestat în mai multe zone din Afganistan faţă de regimul taliban, iar în unele oraşe au fost semnalate victime, în contextul amplificării rezistenţei.


Ultimele stiri
Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…

Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează