Confidenţialitate


Purtarea măștii în aeroporturi și avioane nu mai este o recomandare la nivelul Uniunii Europene


Purtarea măștii în aeroporturi și avioane nu mai este o recomandare la nivelul Uniunii Europene

Măsura de a nu mai purta mască în aeroporturi și avioane, în vigoare în timpul pandemiei de coronavirus, este ridicată în urma unei decizii commune a Agenției Europene pentru Siguranța Aviației și Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor.

Decizia de a nu mai recomanda purtarea măștii în aeroporturi sau avioane a venit după ce mai multe țări europene, printre care Italia, Franța, Bulgaria și Grecia, au relaxat parțial sau chiar au rdicat total măsurile de protecție împotriva Covid-19.

Cu toate acestea, pasagerii sunt îndemnați să se comporte responsabil, iar măștile rămân recomandate celor care nu au o stare general bună, tușesc sau strănută.

În plus, măsura poate varia de la o linie aeriană la alta. De exemplu, zborurile spre o destinaţie unde măştile sunt încă impuse în transportul public ar trebui să continue să încurajeze purtarea măştilor. RyanAir a anunțat deja că menține recomandarea pentru astfel de destinații.

Franța devine de luni una dintre țările care ridică obligativitatea purtării măștii în metrou, autobuze, tramvaie, în trenuri, în cazul curselor aeriene interne dar și în taxi.

În tot acest context, atât Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației cât și Centru European de Prevenire și Control al Bolilor susțin în continuare că purtarea măştii rămâne una dintre cele mai bune metode de a preveni transmisia coronavirusului.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează