Confidenţialitate


Psihiatria în România


Psihiatria în România

Incidentele de la metrou din ultimele zile readuc în discuție situația psihiatriei în România.

Datele organizației mondiale a sănătății arată că 10 la sută dintre locuitorii României sunt diagnosticați cu probleme mintale.

La nivel european suntem pe locul 3, după Estonia și Polonia, într-un clasamant care cuprinde 23 de state europene.

Însă, ce nu merge în sistemul psihiatric din România?

Potrivit Legii Sănătății Mintale, internarea unei persoane cu probleme psihice se poate face cu acordul acesteia – deci,voluntar, sau – în cazul în care bolnavul este un pericol pentru el sau pentru cei din jur.

Însă, în foarte puține cazuri există acceptul persoanei, iar în a doua situație internarea se face târziu, după ce a rănit sau chiar a omorât pe cineva.

Potrivit medicului psihiatru, Vlad Stroescu, o problemă o reprezintă faptul că Psihiatria de urgentă este aproape inexistentă în România.

La serviciile de gardă ale spitalelor este, în cel mai fericit caz, un singur medic psihiatru, dar acesta nu asigură permanența și nu poate face numărului mare de cazuri.

Pe de altă parte, spune la Europa FM medicul psihiatru Vlad Stroescu, nu există o așa numită psihiatrie comunitară, care ar presupune colaborarea între familia bolnavului, serviciile de asistență socială, Poliție și medici.

Practic, pentru un bolnav psihic, este foarte complicat atât drumul din comunitate către medicul care il poate ajuta, dar și cel de întoarcere în comunitate, unde nu beneficiază de nici un sprijin.

Personalul structurilor care ar trebui să ajute bolnavul psihic este, uneori, insuficient, alteori, slab pregătit.

În toată țara sunt doar 44 de spitale pentru bolnavi psihici.

În 2016, statisticile Casei Naționale de Asigurări de Sănătate vorbeau despre peste 440.000 de persoane, din totalul de 9,1 milioane de asigurați, care au avut nevoie de prescripții medicale pentru o boală psihică sau neurologică degenerativă.

Însă, mulți români care au afecțiuni psihice evită să meargă la un control de specialitate, iar un procent destul de mare de pacienți ajunge la doctor în faze critice.

Medicii au constatat că din teama atribuirii unei etichete sociale, mulți români se adresează în primul rând psihologului și nu psihiatrului.

Numărul persoanelor care au acuzat tulburări psihice a crescut în 2008, la începutul crizei economice în România.

Potrivit statisticilor, peste 300 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de depresie, o cauză majoră care conduce la dizabilităţi.

Totodată, peste 260 de milioane de persoane au tulburări anxioase.

Image processed by CodeCarvings Piczard ### FREE Community Edition ### on 2016-07-10 02:51:49Z | http://piczard.com | http://codecarvings.com

Un studiu al OMS estima că pierderile economice la nivel global, produse prin scăderea productivităţii din cauza depresiei şi tulburărilor anxioase depășesc 1.000 de miliarde de dolari.

Pentru a-i gestiona mai ușor pe bolnavii cu afecțiuni psihice multe țări europene au apelat la metode extreme.

În Marea Britanie, de exemplu, cei cu afecțiuni psihice, considerați periculoși, sunt urmăriți cu sisteme de localizare prin satelit.

Pentru aceste programe sistemul public de sănătate britanic plătește circa 600 de lire sterline pentru fiecare pacient.

Sursa: http://journal.managementinhealth.com


Ultimele stiri
Roboți medicali cumpărați la suprapreț de Spitalul Militar din București. Beneficiara contractului e fiica unui om de afaceri…

Greva din primării. Sute de edili își spun nemulțumirile la Adunarea Generală a Asociației Comunelor, la care ia…

Doi mari operatori de telefonie mobilă anunță că vor crește prețurile abonamentelor cu aproape 7% | AUDIO

Pregătiri pentru CM de Fotbal 2026. Patru câini roboți vor ajuta poliția mexicană în timpul unor intervenții, pentru…

Avocatul Poporului avertizează asupra accesului dificil sau inexistent al copiilor la consiliere psihologică. Lipsa de sprijin a autorităților…

Stare de urgență în Curtea de Argeș, după ce în apa din rețeaua de distribuție a fost găsită…

Vâlcea: Amendă de 13.000 de lei pentru un bărbat care a filmat momentul în care își forța calul…

Angajații din peste 1.300 de primării intră azi în grevă de avertisment față de reforma administrației locale. Între…

Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…