Confidenţialitate


PSD: Lista noului cabinet este gata


Lista noului cabinet este gata, fiind câteva modificări la câteva ministere, a anunțat, miercuri, vicepreședintele PSD Gabriela Firea înaintea Comitetului Executiv Național al social-democraților.

“Am văzut un draft . Ne-am consultat, am dialogat, au fost mai multe propuneri, organizațiile județene au făcut de asemenea propuneri și toate acestea vor fi supuse dezbaterii. Sunt câteva modificări la câteva dintre ministere”, a precizat Gabriela Firea.

De exemplu, la capitolul fonduri europene sunt modificări. “Sunt și la acest capitol câteva modificări, nu neapărat de esență, nu vrem să împiedicăm sub nicio formă absorbția de fonduri europene, ci, dimpotrivă, să o stimulăm, să o încurajăm”, a arătat Firea.

“Sunt și doamne și domni miniștri care își păstrează portofoliile, sunt și doamne și domni miniștri noi în acest cabinet. Așa este și normal, pentru că ne dorim o dinamizare a activității guvernului, o schimbare în bine”, a adăugat aceasta.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Întrebată dacă există vreun ministru independent care nu are carnet de partid, vicepreședinta PSD a spus: “Din câte știu eu nu, toți colegii noștri sunt membri PSD sau ALDE”.

Despre Tudorel Toader, ea a precizat: “Este asumat de colegii de la ALDE și este decizia domniilor lor dacă îl vor și convinge să intre în această formațiune politică sau nu”.

“Este asumat de coaliție”, a adăugat primarul Capitalei.

Gabriela Firea consideră că s-ar putea să existe și nemulțumiri: “Tot ce este posibil”.

În noul guvern condus de Mihai Tudose nu va exista niciun ministru care să nu fie membru de partid – spune vicepreședinta PSD, Gabriela Firea.

Cu alte cuvinte, actualul ministru al justiției, Tudorel Toader, care este independent, ar putea să nu mai facă parte din Executiv. El s-ar putea înscrie în ALDE – a sugerat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cu puțin înaintea ședinței PSD, Premierul desemnat, Mihai Tudose, a comentat criticile care l-au vizat în ultima perioadă.

Ficatul duce! – a spus premierul desemnat, într-un scurt interviu acordat Antenei 3.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Premierul Bolojan: „Foarte posibil, din această seară alimentarea cu apă menajeră va fi reluată în Prahova. Despre responsabili: „Dacă…

ÎCCJ explică de ce a atacat a doua oară la CCR legea privind pensiile magistraților. Purtătorul de cuvânt…

5 idei de pijamale perfecte pentru o seară de film acasă (P)

Grupul parlamentar „Pace – Întâi România” a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Ninel Peia l-a…

Grecia: Consecințele furtunii Byron în sud-estul Greciei. Străzi inundate și drumuri blocate în Atena. Școlile au fost închise…

Centrala electrică de la Brazi a fost repornită, însă funcționează la capacitate redusă. Ivan: „Suntem pregătiți pentru a…

România în Direct. Alegerile din București. Cine poate repara orașul? | VIDEO

Secţiile Unite ale Curții Supreme sesizează CCR cu privire la proiectul de lege privind pensiile magistraților

STUDIU: 65% dintre români se așteaptă la cheltuieli mai mari de Crăciun față de anul trecut | AUDIO

Furnizarea apei va fi reluată în județul Prahova în următoarele zile, anunță prefectul județului. DSP a prelevat probe…