Confidenţialitate


PSD: Guvernul introduce restricţii “disproporţionate” pentru adunări publice și mitinguri


PSD: Guvernul introduce restricţii “disproporţionate” pentru adunări publice și mitinguri

Partidul Social Democrat a anunţat, joi, că va ataca în contencios-administrativ hotărârea de Guvern cu măsurile, aplicabile de la 1 august, pentru gestionarea pandemiei.

Opoziția reclamă că sunt introduse restricţii “disproporţionate” pentru organizarea de adunări publice şi mitinguri, respectiv participarea a cel mult 500 de persoane.

“PSD va ataca în justiţie Hotărârea de Guvern care introduce restricţii disproporţionate privind organizarea mitingurilor. (…) Această îngrădire a libertăţii întrunirilor, garantată de Constituţia României, este disproporţionată în raport cu riscul pandemic, având în vedere că, în aceeaşi hotărâre, pentru alte evenimente similare se permite un număr considerabil mai mare de participanţi, cum ar fi, de exemplu, concertele în aer liber la care pot fi prezente până la 75.000 de persoane”, se precizează într-un comunicat al formațiunii.

Potrivit social-democraţilor, actul normativ încalcă articolul 53, alineatul 2 din Constituţie, care prevede că restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o.

“Este evident că prim-ministrul Cîţu invocă în mod fals pandemia pentru a înăbuşi exprimarea liberă a nemulţumirilor populare cu privire la guvernarea dezastruoasă pe care o administrează. Dacă într-adevăr această limitare ar fi avut la bază considerente medicale şi epidemiologice, atunci numărul de persoane care pot participa la evenimente în spaţiul liber ar fi trebuit să fie identic, indiferent de natura acestora. Restricţiile impuse în privinţa întrunirilor publice sunt cu atât mai abuzive în contextul în care constatăm că, în calitate de candidat pentru şefia PNL, Cîţu permite mai mulţi participanţi care să-l ovaţioneze la întâlnirile de partid, comparativ cu mitingurile de protest împotriva sa, în calitate de prim-ministru”, adaugă PSD.


Ultimele stiri
Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…