Confidenţialitate


Proteste în Groenlanda după ce SUA au vorbit despre reluarea influenței pe insulă. Groenlanda „nu e de vânzare, dar e obligată să găsească o soluție”, afirmă premierul insulei


Proteste în Groenlanda după ce SUA au vorbit despre reluarea influenței pe insulă. Groenlanda „nu e de vânzare, dar e obligată să găsească o soluție”, afirmă premierul insulei

Sursa foto: Shutterstock

Sute de persoane sunt așteptate să protesteze joi în capitala Groenlandei în fața noului sediu al consulatului Statelor Unite ale Americii în Groenlanda. Groenlandezii sunt revoltați după ce trimisul special al SUA la Nuuk a declarat zilele trecute că este timpul ca Washingtonul „să-și pună din nou amprenta” asupra teritoriului arctic. Ambițiile președintelui Donald Trump de a anexa teritoriul autonom danez au fost aspru criticate de localnici și de politicienii danezi și groenalndezi.

Mulți politicieni groenlandezi, inclusiv prim-ministrul insulei arctice, Jens-Frederik Nielsen, spun că nu vor participa la deschiderea oficială de joi a noului sediu al consulatului SUA la Nuuk. Statele Unite aveau deja un consulat în capitala Groenlandei, situat într-o clădire modestă, construită în stil tradițional. Sediul a fost mutat mutat acum într-un zgârie-nori modern, fapt care ar simboliza prezența SUA tot mai puternică pe teritoriul insulei arctice, notează The Guardian.

Protestul localnicilor și boicotul politicienilor are loc după ce trimisul special al SUA, Jeff Landry, a sosit la Nuuk duminică, fără o invitație din partea oficialilor locali. Vizita a stârnit nemulțumirea groenlandezilor după ce Jeff Landry a declarat pentru Agence France-Presse că, în opinia sa, „a sosit momentul ca SUA să-și reia prezența în Groenlanda”.

„Groenlanda are nevoie de SUA. Cred că observați cum președintele vorbește despre intensificarea operațiunilor de securitate națională și despre repopularea anumitor baze din Groenlanda”, a spus trimisul special al SUA în Groenlanda, Jeff Landry.

Groenlanda nu este de vânzare, dar este „obligată să găsească o soluție” cu SUA, afirmă premierul insulei arctice

Președintele Donald Trump a renunțat la amenințările de a anexa Groenlanda în ianuarie, iar un grup de lucru format din reprezentanți ai Statelor Unite, Danemarcei și Groenlandei a fost înființat pentru a răspunde acestor interese.

Prim-ministrul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a reiterat săptămâna aceasta că Groenlanda, un teritoriu în mare parte autonom, parte a regatului danez, nu este de vânzare. Cu toate acestea, oficialii de pe insulă sunt „obligați să găsească o soluție” cu SUA, a afirmat Nielsen.

Chiar dacă dorința unui „stăpân” de a „asigura controlul asupra Groenlandei… este complet lipsită de respect, suntem obligați să găsim o soluție”, a declarat marți reporterilor prim-ministrul groenlandez Jens-Frederik Nielsen, în marja unui forum economic din Groenlanda.

Oficialii groenlandezi și danezi au afirmat în repetate rânduri că numai Groenlanda poate decide asupra viitorului său.


Ultimele stiri
Un bărbat a intrat în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de airsoft. I-a…

Noi manifestații violente în Franța. Peste 400.000 de oameni au ieșit în stradă. Au fost proteste și în…

Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează