Confidenţialitate


Protest în fața ambasadei Turciei, față de condamnarea pe viața a unor jurnaliști


Protest în fața ambasadei Turciei, față de condamnarea pe viața a unor jurnaliști

La ora 12 are loc un protest în fața ambasadei Turciei, față de decizia autorităților de la Ankara de a condamna 6 jurnaliști la închisoare pe viață.

Ei au fost acuzaţi de legături cu predicatorul Fethullah Gulen, considerat orchestratorul puciului eşuat, din vara lui 2016, soldat cu 250 de morți. De atunci, sute de funcționari publici și militari au fost arestați la ordinul președintelui Erdogan.

Cei care au venit să protesteze simbolic la ambasada Turciei, vor să tragă un semnal de alarmă asupra încălcării drepturilor omului din Turcia. În această țară, libertatea presei este foarte șubredă. Mircea Toma, organizatorul protestului  și președintele Active Watch România, subliniază ceea ce se întâmplă în Turcia ar trebui să îi intereseze și pe români, din multe puncte de vedere:

Când lucrurile pentru care protestăm nu sunt în interiorul granițelor țării, oamenii sunt puțini interesați, cu atât mai mult cu cât e vorba despre încălcarea unor drepturi. Ce se întâmplă în Turcia este cu atât mai grav cu cât este aproape de România și cu ce se întâmplă în România azi. Vom veni cu pancarte pe care vom scrie: Eliberați-i pe toți, pentru că în intervalul scurs de la presupusa tentativă de lovitură de stat au fost închise zeci de organizații media și doar câțiva jurnaliști mai au curajul să îl înfrunte pe Erdogan și să scrie despre el. În plus, și accesul la internet este limitat în Turcia.

Protestul are loc timp de o oră, până la 13, la sediul ambasadei Turciei de pe Calea Dorobanţilor nr. 72.


Ultimele stiri
Papa Leon, reacție dură față de liderii lumii care încep războaie, la slujba de Florii de la Vatican…

Selecționerul Mircea Lucescu a fost transportat la spital, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe…

Statele Unite se pregătesc pentru operațiuni militare pe teren în Iran, afirmă oficiali americani pentru presa de la…

Cod galben de ploi și ninsori în jumătatea estică a țării, valabil până luni dimineață la ora 10:00,…

Ierusalimul nu va mai sărbători tradiţionala Duminică a Floriilor, din cauza războiului cu Iranul | AUDIO

Olt: Explozia din apartamentul din Caracal, cauzată de o acumulare de gaze de la aragaz

Brigada Rutieră: Restricţii de circulaţie în Capitală cu ocazia procesiunii de Floriile catolice

Procesiune romano-catolică de Florii – duminică, în centrul Bucureştiului | AUDIO

Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor