Confidenţialitate


Propunere: Fără meciuri la televizor în Centrul Vechi din București


Propunere: Fără meciuri la televizor în Centrul Vechi din București

Primăria Capitalei propune noi reguli pentru proprietarii de terase din Centrul Vechi. Decizia vine în contextul înmulțirii numărului de noi cazuri de COVID-19. Primăria  vrea ca distanța dintre localuri să fie marcată de Administrația Străzilor, între terase să fie cel putin 4 metri, iar clienții să nu mai poată urmări meciuri la televizor.

În cazul teraselor vecine aflate pe același trotuar, proiectul prevede ca acestea trebuie despărțite prin separatoare de sticlă încadrată într-un metal negru sau printr-un gard de jardinière cu înălțimea de cel mult un metru si jumatate. Iar perimetrul fiecarei terase va fi trasat de municipalitate, astfel încât să se respecte un culoar de trecere de 4 metri pe mijlocul străzii.

„ Este obligatia agentului economic să aibă terasa delimitată. În caz contrar, avizul nu este valabil”,  se arată în regulamentul propus.

Și până acum trebuia asigurat un culoar de 4 m pentru trecere, dar prevederea nu era respectată.

In regulament se mai arata ca terasele din central istoric al capitalei nu pot fi amplasate în dreptul clădirilor cu faţade degradate, cu pericol de prăbuşire a elementelor decorative sau a tencuielii.

Mașinile care aprovizionează aceste localuri vor avea un orar zilnic de la 6.00 la 10.00 dimineaţa.

În afara acestui interval vor fi nevoite să plătească Administraţiei Străzilor o taxă de 300 de lei.

Mașinile care asigură aprovizionarea vor putea intra în Centrul vechi doar pe străzile Doamnei şi Lipscani, iar ieşirea se va face numai pe străzile Şelari şi Căldărari.

Pe terase sezoniere nu vor mai putea fi puse vitrine sau frigidere, iar televizoarele nu vor mai putea fi scoase din localuri decat la evenimentele cultural-sportive foarte importante.

Noile reguli vor fi discutate în şedinţa Consiliului General din această săptămână.


Ultimele stiri
Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 12 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează