Confidenţialitate


Proiectul prin care se majorează cu 30% salariile aleşilor locali, adoptat de Camera Deputaţilor


Proiectul prin care se majorează cu 30% salariile aleşilor locali, adoptat de Camera Deputaţilor

Camera Deputatilor a votat marți majorarea indemnizaţiilor aleşilor locali cu 30%.

Astfel, de majorare vor beneficia primarii, viceprimarii, președinții și vice-președinții de consilii județene.

Proiectul de lege prin care indemnizaţiile alesilor locali sunt majorate cu 30% a fost adoptat de Camera Deputaţilor, cu 212 voturi „pentru”, 33 de voturi „împotrivă” şi 8 abţineri.

Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a precizat că a susținut majorarea salariilor primarilor, iar această măsură nu grevează în niciun fel bugetul de stat, pentru că aceste majorări de salarii se fac din bugetele locale.

“Amendamentul mai operează timp de o lună pentru că după aceea, intrând în vigoare legea salarizării unitare, primarii vor intra pe alte grile de salarizare mult mai mari decât sunt în prezent”, a menționat Olguța Vasilescu.

De asemenea, preşedintele Comisiei de muncă, deputatul PSD Adrian Solomon, a declarat că salariile șefilor administrației locale sunt majorate cu 30% până când legea salarizării unitare va intra „în linie dreaptă”.

Deputatul PNL Corneliu Olar, fost primar cu cinci mandate, a propus amendamentul cu privire la majorarea salariilor aleşilor locali.

Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.


Ultimele stiri
Nobel 2026. Premiul pentru Fizică i-a fost acordat lui Francis Halzen „pentru contribuțiile decisive la Observatorul de Neutrini…

Spania: Violențe la Barcelona, în timpul protestelor pentru dreptul la locuință. Aproximativ 30 de polițiști au fost răniți,…

OMS: Doi din trei tineri europeni, victime ale abuzurilor sau ale unor experiențe similare în copilărie. Urmările se…

Două nave de marfă, lovite de drone în Marea Neagră, în apele Bulgariei. Una s-a scufundat, iar cealaltă…

Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi: Trebuie să ne pregătim pentru o iarnă cu preţuri foarte…

Rusia: Suspiciune de ciumă în Siberia, după moartea unei angajate a Institutului de Cercetare Anti-Pestă. Zeci de persoane…

Stare de urgență în statul New York ca urmare a izbucnirii unui focar de rujeolă | AUDIO

Preotul și stareța de la Mănăstirea Sfintei Cruci, care l-au numit pe Georgescu „președinte ales”, sancționați de Episcopia…

Poliția din Elveția anchetează o rețea de fraude telefonice care ar avea legături cu call centere din Ucraina

Turcia și Pakistanul vor trimite trupe în Arabia Saudită, în baza unui nou acord de apărare reciprocă



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează