Confidenţialitate


Proiectul de lege privind starea de alertă a trecut de Senat. Urmează votul deputaților


Proiectul de lege privind starea de alertă a trecut de Senat. Urmează votul deputaților

Proiectul de lege privind starea de alertă a trecut de Senat cu 111 voturi, 8 împotrivă și 15 abțineri, transmite corespondentul Europa FM.

Camera Deputaților este for decizional și va supune proiectul la vot miercuri.

Reamintim, proiectul Guvernului a fost însă modificat masiv de senatorii juriști.

Una dintre modificările esențiale aduse proiectului de lege este că impunerea stării de alertă va trebui să fie încuviințată de Parlament. Amendamentul a fost propus de senatorul PSD Șerban Nicolae.

Starea de alertă nu avea nevoie, până acum, de aprobarea Parlamentului.

Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviințare, starea de alertă încetează de îndată, prevede amendamentul adoptat cu voturile și la propunerea PSD.

De asemenea, mai prevede actul normativ, starea de alertă nu poate fi instituită pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii însă a duratei, ceea ce înseamnă un nou vot în Parlament.

Legea prevede și că, pe perioada stării de alertă, pot fi restrânse unele drepturi și libertăți, pot fi închise restaurante, baruri, cafenele, hoteluri și magazine.

De asemenea, în cazul în care starea de alertă este instituită ca urmare a unei pandemii, așa cum este în prezent, legea prevede că ministerul Sănătății coordonează activitățile de prevenire și combatere a acesteia.

Totuși, la propunerea UDMR, ministerul nu va mai putea prelua și coordonarea spitalelor care se află în subordinea autorităților locale. Cu alte cuvinte, indiferent de cât de dezastruos ar fi managementul unei unități sanitare în timp de criză, cum a fost de exemplu la Suceava, în lipsa acordului consiliului județean sau local, ministerul Sănătății nu va putea face practic nimic.

Chiar dacă actul normativ va fi adoptat de Camera Deputaților și chiar dacă președintele Iohannis îl va trimite cât mai rapid cu putință la promulgare, el nu va intra în vigoare mai devreme de începutul săptămânii viitoare.

Șeful statului a declarat, marți, că este nevoie urgentă de legea pentru instituirea stării de alertă.

“Mă adresez parlamentarilor, care au în lucru o lege ce reglementează modul în care se gestionează starea de alertă. Este nevoie urgentă de această lege. Solicit Parlamentului să decidă pe această lege cu maximă celeritate”, a spus Klaus Iohannis.


Ultimele stiri
O investigație despre acordul dintre Italia și Albania privind migranții a câștigat Premiul Daphne Caruana Galizia pentru Jurnalism…

Călin Georgescu, audiat într-un al cincilea dosar. Anchetă după ce ar fi făcut salutul legionar la ieșirea dintr-o…

Deputatul AUR Dan Tănasă, trimis în judecată pentru incitare la violență, ură și discriminare | AUDIO

România, cel mai mare deficit bugetar din UE în trimestrul al doilea din 2026. De ce poate fi…

INTERVIU. Ce măsuri se discută la Ministerul Educației după recentele violențe din școli. Ministrul Sorin Ionescu: „Pe termen…

România în Direct. Revolta noii generații. Ce șanse are un tânăr în România?

Poate fi pus în practică programul „Școală de la 08:00 la 17:00”? Alexa Stănescu, de la Edupedu: „Nu…

CEDO a respins plângerile unor judecători privind plata incompletă a despăgubirilor salariale de către statul român. Decizia este…

Epidemia de Ebola din Congo s-a extins în alte patru țări. Peste 4.600 de congolezi infectați și-au pierdut…

Polonia: Ministrul Afacerilor Digitale acuză platformele de socializare că nu combat suficient dezinformarea: inacțiunea le transformă în „aliați…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează