Confidenţialitate


Proiectele legilor educației, lăudate de ministrul Cîmpeanu: „S-ar putea să mă înscriu la a doua facultate”. 100 de intelectuali spun însă altceva


Proiectele legilor educației, lăudate de ministrul Cîmpeanu: „S-ar putea să mă înscriu la a doua facultate”. 100 de intelectuali spun însă altceva

În jur de 2.000 de propuneri au fost aduse proiectelor noilor legi ale educației în urma dezbaterilor publice care s-au încheiat miercuri.  Ministrul Educației refuză să prelungească discuțiile pe marginea acestor proiecte în ciuda unei scrisori semnate de 100 de intelectuali, între care scriitorul Gabriel Liiceanu și fostul ministru Mircea Miclea. 

Semnatarii scrisorii  i-au cerut ministrului Educației i-au cerut reanalizarea actelor și o consultare reală.

Într-o replică pentru Hotnews.ro, Sorin Cîmpeanu, îi califică drept „grup de interese” pe semnatarii scrisorii care au cerut public prelungirea perioadei de dezbatere pe legile educației.

Cele circa 2.000 de propuneri vor fi centralizate și integrate în actele normative care urmează să fie adoptate de Guvern și trimise apoi Parlamentului, spune ministrul Educației.

După 75 de dezbateri organizate pe parcursul a 43 de zile, procesul nu se oprește aici, explică Sorin Cîmpeanu. Scopul este „să facem dintr-un proiect al legii bun, care se sprijină pe cinci ani şi jumătate de consultări în proiectul România Educată, unul şi mai bun”. Ministrul a lăsat să se întrevadă viitorul universităților românești:

„Având în vedere planurile pe care le avem şi în care eu cred şi care se numesc “România Educată”, universităţile româneşti vor arăta atât de bine încât rămânând fără serviciu la Guvern, s-ar putea să mă înscriu, încă o dată, pentru a doua facultate.”

Premierul Românei are însă o singură temere, faptul că tinerii care studiază în străinătate nu vor reveni acasă, iar eforturile autorităților vor fi în zadar. Nicolae Ciucă:

„Oricât de mult ne-am strădui să dezvoltăm proiecte, să punem în practică programe, toate acestea au un final doar prin oameni. Oameni care atunci când avem nevoie de ei, din păcate, câteodată trebuie să-i căutăm, nu i-aş zice cu acul, că încă avem oameni în ţară, dar trebuie să-i căutăm destul de bine, pentru a putea să ne atingem nivelul de ambiţie.

100 de intelectuali printre care Gabriel Liiceanu, Mircea Miclea, Nicolae Manolescu, Andrei Cornea sau Radu Vancu i-au trimis o scrisoare deschisă ministrului Educației în care critică dur proiectele noilor legi ale educației și avertizează în privința mai multor deficiențe majore.

Printre acestea se numără testarea standardizată în format digital, admiter5ea separată organizată de colegiile naționale sau uniformizarea examenului de bacalaureat indiferent de profilul urmat.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Citește și: Ce decizii a luat ministrul Educației după consultările cu sindicatele. Schimbări la Bacalaureat, admiterea în licee și educația elevilor cu nevoi speciale

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea


Ultimele stiri
Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO

Ministerul Educației propune modificări în stabilirea numărului de clase pentru anul școlar următor | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează