Confidenţialitate

Proiect pentru reducerea perioadei în care mașinile abandonate pot rămâne pe domeniul public

Șapte parlamentari USR au depus, în procedură de urgență la Senat, un proiect care scurtează, de la un an la șase luni, perioada în care vehiculele abandonate pot sta în parcările publice.

Inițiativa prevede includerea autoturismelor înmatriculate în străinătate în categoria „vehicule fără stăpân”, notează Mediafax.

Propunerea legislativă modifică Legea 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.

Noțiunea de „vehicul fără stăpân” va fi definită astfel: „vehiculul de orice categorie, fără plăcuță de înmatriculare sau alte marcaje oficiale, ori înmatriculat în străinătate, staționat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, de cel puțin 6 luni, al cărui proprietar sau deținător legal este necunoscut”, potrivit proiectului de lege.

Totodată, termenul de vehicul abandonat va fi definit, conform inițiativei legislative, ca: „vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale de cel puțin 6 luni, al cărui proprietar sau deținător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice că acesta nu corespunde circulației pe drumurile publice, conform rigorilor impuse de lege”.

În forma în vigoare a legii perioada în care un „vehicul fără stăpân” sau unul abandon poate fi staționat pe domeniul public este de cel puțin un an.

De asemenea, proiectul introduce obligația de a prezenta dovada achitării taxelor auto, a amenzilor și dovada efectuării Inspecției Tehnice Periodice (ITP) de către proprietar sau deținătorul legal în termen de cinci zile de la primirea somației.

„În cazul vehiculului abandonat, primarul, la propunerea agenților constatatori prevăzuți la art. 3, îl somează pe proprietarul sau deținătorul legal al acestuia, prin poștă și/sau curierat rapid, prin scrisoare recomandată cu aviz de primire, ca în termen de 5 zile de la primire să ridice vehiculul aflat în locul special amenajat în care a fost depozitat”, se arată în proiectul de lege.

Articolul 3 al legii în vigoare prevede că: „Pentru vehiculele în privința cărora există indicii temeinice că ar fi fără stăpân sau că ar fi abandonate, aflate pe domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, agenții constatatori din aparatul propriu al consiliului local, împuterniciți de primar, precum și agenții aparținând organelor de poliție vor întocmi procese-verbale de constatare”.

Propunerea legislativă mai introduce obligativitatea pentru autorități de a înmâna sau, în cazuri excepționale, de a afișa la adresa de domiciliu a proprietarului somația. Argumentul pentru această modificare este că scrisoarea recomandată nu ajunge mereu la proprietar, ori pentru că acesta nu mai locuiește la adresa de domiciliu, ori din alte motive.

Proiectul mai introduce și posibilitatea ca primăria care ridică mașina, la 10 de zile după ce a fost comunicată somația proprietarului, să vândă autoturismul, nu doar să îl trimită la unitatea de colectare a deșeurilor, cum prevede legea în prezent.

„Dacă proprietarul sau deținătorul legal al vehiculului abandonat nu răspunde somației primite sau nu face dovada calității de proprietar, a plății taxelor și impozitelor la zi sau a altor taxe prevăzute de lege, după expirarea unui termen de 10 zile de la data comunicării somației adresate proprietarului sau deținătorului legal, vehiculul trece de drept în proprietatea unității administrativ-teritoriale din raza căreia a fost ridicat, liber de orice sarcini, prin dispoziție a primarului și urmeaza a fi valorificat prin vânzare în condițiile legii sau predat unei unități de colectare și valorificare a deșeurilor, în funcție de starea vehiculului”, menționează articolul 10, alineatul 1, din inițiativa legislativă.

Proiectul de lege mai prevede amenzi între 1.000 și 2.000 de lei pentru proprietarii mașinilor care primesc somație și care în maxim cinci zile nu ridică vehiculul de pe domeniul public sau privat al statului sau al unității administrativ teritoriale.

Inițiatorii de la USR argumentează că sunt mulți proprietari de mașini care le lasă pe domeniul public și ani de zile, iar unii dintre ei susțin că dacă au achitat taxele auto pot lăsa în continuare autovehiculele parcate, cu toate că acestea sunt într-o stare avansată de degradare.

„Prima dificultate constă în faptul că există proprietari care nu utilizează vehiculele perioade îndelungate (de ordinul anilor de zile). Aceștia nu doresc să rezolve problema și declară că vehiculul nu este abandonat, nedorind să renunțe la el, deși, de cele mai multe ori, acesta este impracticabil circulației, ocupă spațiu în parcări sau pe străzi și creează astfel obstacole în fluența traficului rutier și pietonal. De asemenea, sunt proprietari care susțin că au taxele auto achitate și consideră că au dreptul să țină vehiculul parcat pe domeniul public, chiar dacă acesta se află într-o stare avansată de degradare”, arată parlamentarii USR în expunerea de motive a proiectului de lege.

Aceștia mai arată că propietarii autoturismelor înmatriculate în străinătate nu pot fi identificați ușor. Drept urmare, autovehiculele acestora continuă să rămână pe domeniul public. Mai este și cazul în care proprietarul care locuiește la altă adresă decât cea de domiciliu și chiar dacă primește somație să facă ceva cu mașina abandonată, documentele sunt returnate.

„În cazul vehiculelor cu numere străine, proprietarii nu sunt cunoscuți și nu pot fi identificați, fapt pentru care acestea rămân în continuare pe domeniul public. Nu în ultimul rând, există vehicule ai căror proprietari au adresa de domiciliu în alte localități, li se comunică prin poștă somația sau dispoziția primarului, dar somațiile sunt returnate, fiind necesară afișarea sau înmânarea acestor documente, iar Poliția sau Poliția Locală din localitatea respectivă nu sunt obligate legale să ofere sprijin în acest sens. Din cauza acestor lacune legislative, în foarte multe orașe din România rămân mii de vehicule abandonate care ocupă spații de parcare ce ar putea fi folosite de alte vehicule ce participă activ la mobilitatea cetățenilor”, conform expunerii de motive.

Sursa citată indică faptul că numai în Capitală sunt circa 3.000 de autoturisme abandonate identificate, însă neridicate de autorități.

„Doar în București se află aproximativ 3 000 de mașini abandonate identificate, dar încă neridicate de autorități din varii motive. Și în Brașov, conform autorităților locale, există aproximativ 300 de autovehicule abandonate încă neridicate, iar în Galați, doar anul acesta, printr-un acord făcut între Poliția Locală și Primărie au început să se ridice vehiculele abandonate pe domeniul public al statului”, conchide sursa menționată.

Inițiativa legislativă este semnată de șapte parlamentari USR, fiind depusă la Senat, în procedură de urgență, iar decizională este Camera Deputaților.