Confidenţialitate


Proiect: Caii și câinii de la Poliție, Jandarmerie și Armată să primească pensie


Proiect: Caii și câinii de la Poliție, Jandarmerie și Armată să primească pensie

Câinii și caii de la Poliție, Jandarmerie și Armată ar putea primi pensie la ieșirea din activitate. Prevedrea apare într-o lege depusă la Parlament de senatorul PNL Florin Cîțu.

Conform legislației în vigoare, perioada de serviciu a acestor animale este de 8 – 10 ani, iar la momentul pensionării sunt eutanasiate sau ajung la adăposturi publice dacă nu sunt adoptate.

”Ținând cont de activitatea extenuantă pe care o desfășoară animalele de serviciu aflate în slujba statului român, este în primul rând o datorie civică de a le asigura dreptul la viață și condițiile necesare de adăpost și hrană după împlinirea vârstei de pensionare”, explică Florin Cîțu.

Potrivit proiectului, fiecare animal ieșit din activitate beneficiază de 300 de lei pe lună pentru îngrijire medicală. Suma poate fi decontată de către persoanele care au adoptat respectivele animale direct de la instituțiile unde acestea au activat.

Senatorul liberal a calculat că anual ies din activitate aproximativ o sută de câini și cai, iar suma necesară pentru îngrijirea lor ar fi sub 80 de mii de euro pe an.


Ultimele stiri
România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport? 

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…