Confidenţialitate


Programul de educație cinematografică pentru elevi CinEd s-a lansat şi în România


Programul de educație cinematografică pentru elevi CinEd s-a lansat şi în România

CinEd, un proiect amplu de educație cinematografică pentru elevi, inițiat de Institutul Francez din Paris, în parteneriat cu Cinemateca Franceză și susținut de programul Europa Creativă/Media al Uniunii Europene, va fi implementat şi în România.

CinEd – European Education for Youth este o inițiativă ambițioasă de cooperare europeană, care aduce laolaltă organizații culturale din Franța, Portugalia, Spania, Italia, Bulgaria, Republica Cehă şi România, propunându-şi ca în anii următori să atragă interesul cât mai multor ţări europene care să-şi pună la comun resursele pentru dezvoltarea educaţiei cinematografice la nivel extins.

În România proiectul va fi coordonat de Societatea Culturală NexT şi Asociaţia Culturală Macondo.

În cadrul proiectului se va realiza un catalog online de filme europene de diverse genuri, pentru toate categoriile de vârstă (ciclu primar – gimnazial – liceal), însoţite de materiale pedagogice, care vor fi puse gratuit la dispoziţia profesorilor, educatorilor şi a cât mai multor tineri în decursul anilor următori.

Activităţile educaţionale pe care le va propune programul vor ajuta elevii să-şi dezvolte abilităţile de analiză critică şi estetică a mesajelor audiovizuale în general şi a filmelor, privite ca obiecte artistice, în particular, să manifeste interes faţă de cinematografie ca artă şi industrie şi să facă un pas mai departe în integrarea diversităţii culturale.

Filmele din colecţia CinEd vor fi disponibile într-o varietate de formate care vor putea fi proiectate în spaţii diverse – de la cinematografe la standarde profesioniste, la săli cu echipament minimal sau chiar în sala de clasă –, rezolvând astfel o parte din dificultăţile tehnice cu care se confruntă iniţiativele de educaţie cinematografică în România şi sporind numărul de spectatori.

Proiectul se va desfășura în capitală şi în mai multe orașe din România pe tot parcursul anului școlar.

Pe lângă proiecţii de film şi întâlniri cu profesionişti din domeniu, se vor organiza sesiuni de formare a cadrelor didactice, pentru a crea un mediu cât mai fertil dezvoltării unei noi generații de spectatori avizați, cu un gust cultivat pentru cinemaul de artă european.


Ultimele stiri
David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 de metri liber. A avut cel mai bun timp…

Analistul economic Adrian Negrescu, despre reducerea accizei la motorină: „o reducere între 20 și 80 de bani. Pentru…

Prima Clinică Universitară Integrată pentru copiii cu diabet se amenajează la Spitalul CF 2 din București | AUDIO

Arheologul care a elaborat studiile pentru restaurarea castrului roman din Vâlcea, explicații despre proiect după ironiile de pe…

Ministerul Finanțelor reduce cu 20% acciza la motorină în perioada 16-31 august

Filmul „Fjord”, de Cristian Mungiu, printre favoriții pentru premiile Oscar. Variety anticipează cinci nominalizări | AUDIO

Sorin Grindeanu: PSD este aproape de o majoritate pentru un Guvern minoritar | AUDIO

O nouă dronă a pătruns joi după-amiază în spațiul aerian al României

Japonia condamnă vizita lui Vladimir Putin în Insulele Kurile, un teritoriu revendicat atât de Moscova, cât și de…

Guvernatorul BNR: Cursul leu-euro este în echilibru. Am intervenit mai puțin în acest an și am lăsat moneda…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează