In ultimul meci din faza grupelor, Romania a cedat la scor, 4 la 12, contra campioanei europene Serbia
Gimnastul de 25 de ani a fost singurul reprezentant al Romaniei in finalele pe aparate
El castigase dimineata seria sa preliminara.
Sandra Izbașa a obținut doua medalie de aur pentru România la Jocurile Olimpice de la Londra
Țara noastră are 8 medalii câștigate până acum.
În vârstă de 30 de ani, sportivul a reușit, din a treia încercare, o aruncare de 80,59 metri.
Pe locul secund s-a clasat francezul Mahiedine Mekhissi, iar medalia de bronz i-a revenit kenyanului Abel Mutai.
Jamaicanul a încheiat cursa în 9 secunde și 63 de sutimi.
Alergătorul, în vârstă de 25 de ani, a ocupat locul 8, ultimul în seria sa.
Fostul director al băncii ATE a recunoscut că a transferat în străinătate 8 milioane de euro.
Așa susține purtătorul său de cuvânt.