Confidenţialitate


Profesorul Daniel David acuză Guvernul că nu s-a consultat cu universitățile la prelungirea vârstei de pensionare | AUDIO


Profesorul Daniel David acuză Guvernul că nu s-a consultat cu universitățile la prelungirea vârstei de pensionare | AUDIO

Cele mai mari cinci univeristăți din țară care fac parte din consorțiul Universitaria critică dur Guvernul pentru că, prin legea adoptată ieri, le obligă să mențină în posturi cadre didactice până ce acestea vor împlini 70 de ani.

Într-un interviu acordat Europa FM, rectorul Universităţii „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca, profesorul universitar Daniel David, acuză că Executivul nici măcar nu s-a consultat cu universitățile, care prin lege, sunt autonome.

”În anumite instituții, care funcționează pe bază de autonomie universtitară și care funcționează în logica competitivității, trebuie să lași libertatea ca acele instituții să aibă un cuvânt de spus. Pe analiză de oportunitate, pe analiză de calitate și aici nu s-a întâmplat acest lucru, în sensul că, dacă cineva solicită la 65 de ani prelungirea anuală, noi trebuie să o acordăm imediat, fără să ne întrebăm dacă avem nevoie de această prelungire, dacă există indicatori de calitate, dacă acea prelungire nu afectează dezvoltarea domeniului, intrarea altor tineri în sistem”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Rectorul Universităţii „Babeș-Bolyai” mai spune că prin decizii precum cea de acum, Guvernul contribuie la scăderea performanței învățământului universitar din România.

”Când impui așa, de pe o lună pe alta, de pe un an universitar pe altul, este o greșeală majoră, și pe urmă să nu se mai mire politicienii că universitățile românești nu sunt competititve și să nu pară mirați că nu suntem în Top 1.000. Cu astfel de legislații, cu astfel de reglementări, nici nu putem să rămânem în Top 1.000 pentru că nu este susținută competitivitatea”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Din cauza deficutului uriaș la bugetul de pensii, Guvernul a decis că, la cerere și fară acordul angajatorului, o persoană poate lucra până la 70 de ani, deși vârsta de pensionare este de 65 de ani.

 

 


Ultimele stiri
Premierul Luca Niculescu: Locurile de muncă bine plătite, mai ales pentru tineri, sunt o prioritate a Guvernului |…

SUA: Bătălia pentru Congres. Donald Trump: „Sunt cele mai importante alegeri din viața noastră”. Mesaj al fostului președinte…

Ministrul Sănătății extinde controlul la Spitalul de Psihiatrie „Socola” din Iași, suspectând că ar fi fost păcălit în…

România în Direct. Luxul social-democrat. De ce câștigă PSD mereu alegerile?

Proiectul care interzice accesul copiilor sub 15 ani la rețelele sociale, adoptat tacit de Senat | AUDIO

Botoșani: Percheziții la Spitalul Județean. Suspiciuni de furt de medicamente și plăți salariale necuvenite | AUDIO

Ministerul Finanțelor confirmă reducerea deficitului bugetar la 3,81% din PIB după primele nouă luni din 2026 | AUDIO

Atacantul echipei CD Tenerife, Jesus de Miguel, a murit la 30 de ani, după ce a suferit un…

Coduri galbene de precipitaţii şi vânt în Muntenia şi în Dobrogea, până miercuri

Concediu medical plătit pentru afecțiunile asociate menopauzei, în Spania. Măsura se aplică de la 1 decembrie | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează