Confidenţialitate


Procurorul Scutea: Numărul mare de condamnări, dovada efortului susţinut împotriva traficului de persoane | VIDEO


Procurorul Scutea: Numărul mare de condamnări, dovada efortului susţinut împotriva traficului de persoane | VIDEO

Procurorul general al României susține că una dintre „priorităţile strategice” ale instituţiei pe care o conduce este combaterea traficului de persoane şi a crimei organizate, în contextul în care un raport al Departamentului de Stat al SUA scoate în evidenţă deficienţe în ceea ce priveşte activitatea autorităţilor române în domeniul combaterii traficului de persoane.

„Determinat de publicarea acestui raport vreau să relev, dincolo de datele statistice înscrise acolo, că efortul susţinut al Ministerului Public prin DIICOT, în domeniul traficului de persoane, este exprimat prin numărul mare de condamnări pe care procurorii le-au obţinut anul acesta, 2020, în instanţă, întrucât din luna ianuarie până în prezent au rămas definitive 26 de cauze instrumentate de DIICOT. În acelaşi timp, urmările activităţii depuse de procurori se văd în cele 124 de cauze care rulează în continuare în cadrul instanţelor de judecată” a declarat Gabriela Scutea.

„Este evident că instituţiile cu atribuţii de aplicare a legii conlucrează  în acest moment la capacitate ridicată pentru contracararea fenomenului, dar sunt conştientă că pentru eradicarea fenomenului este nevoie de mult mai mult efort” a adăugat procurorul.

Potrivit acesteia, Ministerul Public pune accent şi pe prevenţie, dar şi pe consolidarea integrităţii persoanelor angajate în instituţiile publice.

„Ministerul Public rămâne deschis faţă de toate semnalele venite din zona ONG-urilor şi din partea mass media pentru valorificarea informaţiilor deţinute de aceştia şi pentru deschiderea promptă a unor investigaţii în condiţiile legii (…) Procurorii verifică valorifică orice informaţie care are potenţial de a deveni relevantă într-o investigaţie de trafic de persoane” a precizat Gabriela Scutea.


Ultimele stiri
Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 12 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează