Confidenţialitate


Procurorul Mihaiela Iorga-la DNA Ploieşti, ca suspectă într-un dosar al omului de afaceri F. Walter


Procurorul Mihaiela Iorga-la DNA Ploieşti, ca suspectă într-un dosar al omului de afaceri F. Walter

Procurorul Mihaiela Moraru Iorga s-a prezentat, miercuri, la DNA Ploieşti, surse din anchetă precizând că în calitate de suspect, într-unul dintre dosarele omului de afaceri Florian Walter, disjuns din speţa în care acesta, compania Romprest şi alte persoane sunt cercetate pentru infracţiuni economice.

Procurorul Mihaiela Moraru Iorga a ajuns la DNA Ploieşti la ora 11.00 fiind însoţită de două persoane şi a refuzat să facă declaraţii jurnaliştilor.

Surse judiciare au afirmat că Iorga este cercetată pentru favorizarea făptuitorului, pentru fals și fals intelectual, în dosar fiind suspectat şi omul de afaceri Florian Walter.

Conform surselor citate, speţa a fost disjunsă din cea în care compania Romprest şi mai multe persoane sunt cercetate pentru infracţiuni economice.

Anterior, Mihaiela Moraru Iorga a dat declaraţii la DNA Ploeişti în acest dosar, dar în calitate de martor.


Ultimele stiri
Audierea primilor șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan în comisiile parlamentare. Aviz negativ pentru Burduja, Miruţă și…

PNL ar putea sesiza CCR dacă președintele nu convoacă alegeri anticipate, în cazul în care Guvernul Mureșan nu…

Strategia lui Gheorghe Hagi pentru meciul România – Bosnia-Herțegovina: „Vom face multe schimbări” | AUDIO

Se reiau lucrările la construcția stadionului Dinamo din București. Noua arenă ar trebui să fie gata în 2029…

Detalii noi în cazul incidentului de la baza americană din Regatul Unit. Cei cinci bărbați arestați au cetățenie…

Ambasadorul SUA în România, după dezvăluirile privind implicarea SUA în demiterea Guvernului Bolojan: „democrația poate fi un proces…

Produsele my Geisha pentru machiajul ochilor care oferă un efect elegant fără tehnici complicate (P)

Academia Europa FM. Sunteți de acord cu introducerea uniformelor în școli?

Cum alegi un telefon Apple pentru productivitate, comunicare și divertisment? (P)

De la ce vârstă pot folosi copiii periuța de dinți electrică? (P)



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează