Confidenţialitate


Procurorul Emilian Eva află astăzi dacă va fi eliberat din arest


Procurorul Emilian Eva află astăzi dacă va fi eliberat din arest

Judecătorii Înaltei Curți vor judeca cererea procurorului ieșean de a fi pus sub control judiciar. Eva a contestat decizia instanței de la finalul lunii trecute prin care i-a fost prelungită măsura arestului preventiv cu 30 de zile.

În sala de judecată avocatul lui Emilian Eva a declarat că procurorul nu a avut nicio abatere disciplinară timp de 23 de ani și conștientizează situația în care se află – dorind astfel instituirea controlului judiciar.

La rândul său, Emilian Eva a declarat că tablourile găsite în locuința sa de către anchetatorii DNA au fost cumpărate de la diverși colecționari sau de la târguri de antichități.

Potrivit DNA, anul trecut, în timp ce se tatăul său se afla în spital, Emilian Eva i-a cerut unui medic să îi acorde acestuia tratamentul de specialitate. Ulterior, procurorul a dispus renunțarea la urmărirea penală față de medicul respectiv.După soluționarea dosarului, Eva a primit de la medic diverse bunuri în schimbul soluției favorabile.


Ultimele stiri
A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…

Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează