Confidenţialitate


Procurorii vor cere arestarea preventiva a Elenei Udrea


Procurorii vor cere Instanței Supreme, astăzi, un mandat de arestare preventivă a Elenei Udrea, pe care au reţinut-o aseară în dosarul Microsoft.

‘

Suspectată de spălare de bani şi trafic de influenţă, fosta candidată la prezidenţiale a petrecut o jumătate de zi la sediul Direcţiei Anticorupţie, pe care l-a părăsit încătuşată. În schimb, când a ajuns la Arestul Poliţiei Capitalei nu mai avea cătuşe la mâini. Un amănunt pentru care poliţiştii care au însoţit-o vor fi nevoiţi să ofere explicaţii.

‘

Anchetatorii cred că Elena Udrea i-a fost complice fostului său soţ, Dorin Cocoş, arestat pentru şpăgi intermediate la nivel înalt. Fostul ministru al Turismului este urmărit penal şi în dosarul Gala Bute.

‘

Potrivit procurorilor, în mandatul său, comisioanele percepute pentru acordarea de contracte erau o ‘parctică’ obișnuită. Ieri, a fost arestat în acest dosar primarul oraşului Lupeni, Cornel Resmeriţă. În spatele gratiilor se mai află Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei de Box.


Ultimele stiri
Audierea primilor șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan în comisiile parlamentare. Aviz negativ pentru Burduja, Miruţă și…

PNL ar putea sesiza CCR dacă președintele nu convoacă alegeri anticipate, în cazul în care Guvernul Mureșan nu…

Strategia lui Gheorghe Hagi pentru meciul România – Bosnia-Herțegovina: „Vom face multe schimbări” | AUDIO

Se reiau lucrările la construcția stadionului Dinamo din București. Noua arenă ar trebui să fie gata în 2029…

Detalii noi în cazul incidentului de la baza americană din Regatul Unit. Cei cinci bărbați arestați au cetățenie…

Ambasadorul SUA în România, după dezvăluirile privind implicarea SUA în demiterea Guvernului Bolojan: „democrația poate fi un proces…

Produsele my Geisha pentru machiajul ochilor care oferă un efect elegant fără tehnici complicate (P)

Academia Europa FM. Sunteți de acord cu introducerea uniformelor în școli?

Cum alegi un telefon Apple pentru productivitate, comunicare și divertisment? (P)

De la ce vârstă pot folosi copiii periuța de dinți electrică? (P)



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează