Confidenţialitate


Procurorii fac controale la sediul firmei City Insurance


Procurorii fac controale la sediul firmei City Insurance

Procurorii au ănceput un control, ăn această dimineață, la sediul companiei de asigurare City Insurance. ASF a cerut, recent, intrarea în faliment a acestei firme, cea mai mare companie de asigurare din România. La adresa City Insurance sunt deja trei dosare penale.

Procurorii de la Parchetul General ridică joi documente de la sediul companiei City Insurance, în cadrul unui dosar penal deschis ca urmare a unei plângeri depuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Reprezentanţii Parchetului General au susţinut că nu este vorba de percheziţii, însă sunt ridicate documente de la compania de asigurări.

Un alt dosar penal cu privire la compania de asigurări de află în lucru şi la DIICOT, pentru săvârşirea infracţiunilor de grup infracţional organizat, bancrută frauduloasă, delapidare, fals informatic şi uz de fals. Acest dosar a fost deschis în urmă cu câteva luni, ca urmare a unei sesizări depuse de City Insurance şi care ar viza mai mulţi foşti şi actuali angajaţi ai companiei.

Pe 17 septembrie, ASF a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Asigurare-Reasigurare City Insurance şi solicită deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii.

În perioada 2014 – 2021, ASF a impus societăţii City Insurance SA, dar şi conducerii societăţii mai multe sancţiuni, respectiv amenzi în valoare totală de 18.736.666 lei şi a emis o decizie de majorare de capital de solvabilitate aplicată societăţii de 16.500.000 de euro.


Ultimele stiri
PNL nu va merge cu o nouă nominalizare la Cotroceni, spune deputatul Alexandru Muraru. Despre varianta Grindeanu premier:…

Nou record pe piața interbancară. Euro a depășit pragul de 5,35 lei | AUDIO

Accident feroviar în Galați: Patru oameni au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Incendiul de vegetație din Parcul Național Domogled-Valea Cernei: Locuințele oamenilor nu sunt în pericol, transmite ISU | AUDIO

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO

Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează