Confidenţialitate


Probleme în trafic


Probleme în trafic

Pe autostrada A1 Deva – Sibiu, în zona municipiului Deva, pe sensul de mers către Sibiu, la kilometrul 366, se vor executa lucrări de reparaţii la carosabil pe prima bandă, iar autovehiculele vor fi redirecţionate pe banda a doua.

Până în jurul orei 20:30, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe sensul de mers către Constanţa, între kilometrii 57+050 şi 57+900 de metri (tronsonul Fundulea – Lehliu-Gară), se vor executa lucrări de frezare şi asfaltare pe prima bandă, iar autovehiculele vor fi redirecţionate pe banda a doua.

De asemenea, între kilometrii 26 şi 24+800 de metri (tronsonul Cernica – Fundulea), pe sensul de mers către Bucureşti, se montează parazăpezi în afara carosabilului. Circulaţia nu este afectată, deoarece autocamioanele care transportă plasele şi panourile sunt oprite pe banda de urgenţă.

Amintim că, în perioada 16 – 21 noiembrie 2016, în intervalul orar 07:00 – 17:00, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanța se vor executa lucrări de reparaţii (colmatare a fisurilor şi crăpăturilor) pe sensul de mers Constanţa – Bucureşti, pe tronsonul kilometric 181 – 197.


Ultimele stiri
Victor Negrescu: „Momentul Siegfried Mureșan este doar o etapă”. PSD, încrezător că poate forma o majoritate în cazul…

Programul de guvernare propus de Siegfried Mureșan: cuprinde 28 de domenii: de la pensii speciale la salarizare, TVA…

Sorin Grindeanu îi cere lui Siegfried Mureșan să își depună mandatul de premier desemnat: „Pierdem timpul”. „După modul…

Constanța: Mesaj ferm al Poliției după ce trei fete au bătut o adolescentă și au filmat agresiunea: „părinții…

Alba: Focare de hepatită A într-un cartier al orașului și în Valea Lungă. 23 de cazuri confirmate

Nicușor Dan, discurs la ONU: „În calitate de stat membru al UE cu cea mai lungă frontieră cu…

Arad: Scădere semnificativă a producției de porumb în acest an din cazua secetei  | AUDIO

Piața Victoriei. Invitat este europarlamentarul PSD Victor Negrescu

Un zid antic a fost descoperit sub Paris. Ar putea confirma locul primei așezări a orașului. Primarul capitalei…

Schimbări privind taxarea mașinilor. Ce tarife se vor aplica la plata rovinietei, de la 1 octombrie, în funcție…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează