Confidenţialitate


Probleme în trafic


Probleme în trafic

Până la ora 17:30, judeţele Vrancea, Galaţi, Bacău şi Neamţ sunt sub avertizare meteorologică. Se va semnala local ceaţă, ceea ce va determina scăderea vizibilităţii sub 200 de metri şi izolat, sub 50 de metri, cu posibilitatea depunerii de polei, pe arii restrânse.

În aceste circumstanțe, pentru prevenirea accidentelor grave, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române recomandă conducătorilor auto să manifeste prudenţă sporită la volan, să adapteze viteza de deplasare condiţiilor concrete de drum, să nu se angajeze în depăşiri riscante şi să folosească luminile de ceaţă împreună cu cele de întâlnire.

De-asemenea, până în jurul orei 17:00, pe autostrada A3, pe sensul de mers Câmpia Turzii – Gilău, se vor executa lucrări de întreţinere între kilometrii 12 şi 20, pe banda a doua, şi între kilometrii 29 şi 35, pe prima bandă.

Tot pana la ora 17 se vor executa lucrări și pe astăzi până în jurul orei 17:00, pe autostrada A1 Bucureşti -Piteşti.

Pentru a nu fi implicați în evenimente rutiere nedorite, recomandăm conducătorilor auto să semnalizeze din timp şi să se asigure înainte de a schimba banda de circulaţie.


Ultimele stiri
Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO

Guvernul ar putea modifica ajutorul de 50 de lei pentru factura la curent | Ministrul Energiei propune înființarea…

Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică

Urs văzut în oraşul Negreşti, din Vaslui / Cetăţenii au fost avertizaţi prin RO-ALERT

Mesaje de solidaritate din România, după atacul din Cracovia

ISU, despre mesajul transmis populaţiei privind deversarea controlată de la Barajul Reconstrucţia: O eroare de soft | AUDIO

Referendum Rășinari: locuitorii votează dacă sunt de acord cu exploatările miniere din comună

Atac în Cracovia/MAE: Autorităţile poloneze nu au confirmat existenţa unor cetăţeni români printre victime

Polonia: Atac armat în centrul Cracoviei. Cinci persoane au fost ucise

Ancheta transfrontalieră a agențiilor europene de informații pentru a afla dacă Rusia este în spatele amenințărilor cu bombă…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează