Confidenţialitate


Prințul William și soția sa Kate așteaptă primul copil


Familia regală britanică se pregătește să primească un nou membru.

Regina Elisabeta a II-a va deveni stră-bunică. Prințul William și soția sa Kate așteaptă primul copil – a confirmat serviciul de presă al casei regale britanice.

Serviciile regale spun că Alteța Sa ducesa de Cambridge va mai rămâne în spital câteva zile, iar apoi va avea nevoie de o perioadă de odihnă.

Presa a speculat în nenumărate rânduri că ducesa ar putea fi însărcinată – cu ocazia unei vizite în Singapore, prima pagină era ocupată de declarațiile prințului William care își exprima dorința de a avea copii.

Pe de alta parte, presa americană scria că ducesa ar fi suferit o pierdere de sarcină – lucru infirmat până acum de familia regală.

Kate Middleton și prințul William s-au casatorit in aprilie 2011, in cadrul unei ceremonii fastuoase la Londra.

Evenimentul repara la acea vreme blazonul monarhiei britanice, serios afectat dupa ‘anii negri’ ce au urmat divorțului dintre Charles și Diana.


Ultimele stiri
Prețul grâului românesc a crescut cu aproape 12% într-un an. România are al treilea cel mai scump grâu…

PNL și Forța Dreptei fuzionează. Ilie Bolojan denunță o „axă PSD-AUR” și spune că este nevoie de o…

Acord privind bugetul UE pentru 2027: sunt prevăzute 199,7 miliarde de euro. Germania condiționează votul de continuarea sprijinului…

Sondaj IMAS: Majoritatea cetățenilor din Republica Moldova susțin aderarea la UE. 40% se opun integrării europene | GALERIE…

Cristian Tudor Popescu critică decizia lui Nicușor Dan de a-i interzice accesul jurnalistului Ovidiu Vanghele la Cotroceni: „o…

Italia: Cel puțin 300 de școli au fost evacuate după o amenințare cu bombă transmisă prin e-mail. Poliția…

Bulgaria: Un șofer român de camion a fost reținut după dublul carambol de pe autostrada Trakia. 12 oameni…

Facturile la energie ar putea crește în această iarnă. Furnizorii au lansat deja oferte de peste doi lei/kWh,…

România în Direct. Ce a devenit Nicușor Dan?

Asociația pentru Protecția Pacienților îl critică pe ministrul Sănătății după controalele din bucătăriile spitalelor: „Domnul Rogobete face lambada,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează