Confidenţialitate


Printre refugiați, la Isaccea | REPORTAJ


Printre refugiați, la Isaccea | REPORTAJ

Mii de refugiați din Ucraina trec zilnic cu bacul peste Dunăre, la Isaccea, fugind din calea războiului.

Autoritățile din Tulcea au reușit să se organizeze exemplar în așa fel încât niciun refugiat să nu fie abandonat.

Însă, localnicii din Isaccea, polițiștii de frontieră, pompierii, voluntarii au fost martorii multor drame, în fața cărora nu au putut rămâne insensibili.

Debarcarea refugiaților de pe bac, la Isaccea se face doar în zgomot de trolere, de cărucioare care cară sugari și vorbele in limba ucraineană a voluntarilor români care îi direcționează către corturile portocalii.

Totul este organizat exemplar. În timpul derulării formalităților de frontieră, refugiații primesc de la voluntari hrană, apă, pături și cartele.

Pompierii au adus și o bucătărie mobilă, de folos pentru băuturi calde și apa necesară laptelui pentru bebeluși, explică unul din ei, emoționat până la lacrimi când își amintește cât de mult s-au bucurat copiii când au primit câte o jucărie.

Primarul din Isaccea, cel mai agitat om din punctul de frontieră, se înduioșează și el când ne vorbește despre o refugiată gravidă: „Mai avea una sau două zile până la naștere. Persoana care era lângă mine a luat-o pentru că începuseră contracțiile. Se va naște pe pământ românesc și cred că persoana care a luat-o va fi și nașul acestui copil”, ne-a povestit Anastase Moraru.

Președintele CJ Tulcea pregătește și aducerea a 50 de bolnavi care au nevoie de dializă. „Aici la Tulcea putem să asigurăm dializa pentru 30 de persoane. Apelăm la vecinii noștri de la Constanța sau Galați, astfel încât să putem ajuta toate cele 50 de persoane din Odesa și Ismail”, ne-a spus Horia Teodorescu.

Refugiații sunt ajutați cu tot ce au nevoie. În numele lor vorbește Caterina, pe care, la București, o așteaptă rudele din țară.

“Călduros ne-ați primit. Tare, tare… Într-adevăr frați. Un sânge suntem! Nu am cuvinte de bunătate. Domnul să vă binecuvânteze. Noi suntem în sudul Basarabiei. Am auzit cum au bombardat și ne-am speriat, dar mai strașnic e în Kiev, încolo…”.

Fluxul de refugiați la Isaccea este în continuă creștere. Autoritățile din Tulcea transmit, însă, că sunt pregătite să îi primească, indiferent de numărul celor care vor veni.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Ghiulfer Predescu

Ultimele stiri
Nou record pe piața interbancară. Euro a depășit pragul de 5,35 lei | AUDIO

Accident feroviar în Galați: Patru oameni au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Incendiul de vegetație din Parcul Național Domogled-Valea Cernei: Locuințele oamenilor nu sunt în pericol, transmite ISU | AUDIO

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO

Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…

Europa are nevoie de NATO, dar trebuie să-și asume o responsabilitate mai mare pentru propria apărare, afirmă comisarul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează