Confidenţialitate


Primul documentar observațional din România, ”La drum”, relansat de Ziua Culturii Naționale


Primul documentar observațional din România, ”La drum”, relansat de Ziua Culturii Naționale

Astra Film lansează online, de Ziua Culturii Naționale, „La drum” de Dumitru Budrala, primul film documentar observațional din România.

Lansat la Cinema du Reel din Paris și premiat la festivaluri naționale și internaționale, filmul surprinde esența a ceea ce înseamnă transhumanța în România la început de Mileniu III și dintotdeauna. „La drum” urmărește îndeaproape viața dură a păstorilor din Munții Carpați, care pleacă în transhumanță în fiecare an, la mii de kilometri depărtare de casă, în căutarea ierbii pentru turmele lor.

Cu ajutorul unei camere observaționale, regizorul se așază în ascultare. Încearcă cu tandrețe să găsească poziția justă pentru a surprinde candoarea, dar și brutalitatea din viața ciobanilor. Filmul are un aspect de brut, care întărește efectul de real.

Oferă astfel publicului sentimentul că pătrunde în intimitatea personajelor.

„Acest Drum al oilor este oarecum asemănător cu Drumul mătăsii sau cu Drumul sării. Este romantic, periculos și foarte real. Și este parcurs încă în zilele noastre. Filmul La drum arată viața neștiută a ciobanilor transhumanți, care merg cu turmele zeci de kilometri în fiecare zi pe orice vreme, dorm sub cerul liber și înfruntă vremea, animalele sălbatice și autorități haine”, spune regizorul Dumitru Budrala, care mărturisește că transhumanța este un subiect care îl preocupă încă din copilărie.

„Dragostea cu care Dumitru Budrala îi filmează pe acești păstori nu este în niciun fel contrafăcută. Filmul întărește sentimentul că ești acolo, alături de ei. Este ceva înduioșător, care pe mine m-a emoționat foarte tare. Mi-ar plăcea ca oamenii să vorbească despre acest film, să-i acorde atenția pe care o merită”, declară regizorul Cristi Puiu.

La rândul lui, scriitorul Radu Vancu arată care sunt cele trei rațiuni pentru care consideră că filmul La drum este foarte important: o rațiune etnografic-istorică, una mitologică și o rațiune a recuperării realității.

„Pe de o parte, filmul reconstituie un microcosmos social al păstorilor, al transhumanței, al pendulării între munte și pășunile cu iarbă. Pe de altă parte, documentează unul din miturile fondatoare ale culturii noastre și poate fi considerat o variantă a mitului Mioriței sau a Baltagului, pe care o transformă documentar.

Avem Miorița făcută documentar sub ochii tăi, o operă de cinema real. În același timp, filmul La drum arată că există buzunare de realitate care rezistă prin forța lor mitică la virtualizarea lumii și sunt mai rezistente și mai puternice decât epoca istorică e ecranului global pe care o traversăm”, spune scriitorul Radu Vancu.

Puteți vedea filmul online începând de joi, 14 ianuarie, de la ora 18:00, pe site-ul https://www.astrafilm.ro/la-drum/ și pe pagina de Facebook Astra Film Festival.

O mie de oi, cinci măgari, șapte câini și patru ciobani angajați. Este „moștenirea” pe care o primește, fără să vrea, fiul unui cioban jefuit și ucis într-o pădure de lângă Lipova, județul Arad, la sute de kilometri de casă. După șapte zile de căutări, fiul său cel mic îi găsește trupul și decidă să ducă povestea mai departe, să continue lungul șir al generațiilor de păstori. Mai mult decât reconstituirea unei crime, filmul prezintă viața ciobanilor transhumanți din sudul Transilvaniei.

În cele șapte luni de drum, ciobanii se confruntă zi de zi cu întâmplări neașteptate și trebuie să parcurgă câte 25-50 km zilnic, să doarmă sub cerul liber și să înfrunte vremea și răutatea oamenilor.

În debutul filmului, un bărbat în vârstă de 89 de ani, fost păstor, povestește că a trăit alături de oi de când s-a născut și că mai mult de jumătate din viață a fost plecat de acasă. Numeroase elemente din povestea lui se regăsesc în ceea ce au trăit la rândul lor, de-a lungul timpului, generații și generații de păstori de pe teritoriul României, ceea ce face ca povestea să fie definitorie pentru ceva ce face parte din însăși esența culturală a românilor, din tradițiile intrinseci ale patrimoniului cultural intangibil.

Filmul „La drum”, realizat de regizorul Dumitru Budrala în anul 1998, are 43 de minute și a fost lansat inițial la Cinema du Reel din Paris. A avut un traseu festivalier internațional de succes, fiind premiat la Festivalul Da KINO, 1999, București – Marele Premiu, Măslina de Argint- Festivalul Internațional Kalamata, Grecia, 2000, Marele Premiu „Angel from Prohor” Belgrad Film Festival- 1998, Marele Premiu – FILM.DOC, Sfântu Gheorghe, România, 2004.

Europa FM este partenerul media oficial al relansării filmului în mediul online, de Ziua Culturii Naționale.


Ultimele stiri
Concurență mare pentru funcția de director general interimar la Romsilva. 24 de persoane și-au depus candidatura | AUDIO

Pentru magistrați, întâlnirea cu Ilie Bolojan a fost „formală, absolut inutilă”. Procurorul Bogdan Pîrlog: Este o diversiune, un…

Zeci de turiști, depistați cu suspiciuni de cancer de piele în cadrul unei campanii gratuite de prevenție, organizate…

Poliția a descins la vânzătorii ambulanți din Eforie: Preparau produsele lângă scutece folosite | GALERIE FOTO

Călărași: Parchetul General a trimis în judecată opt persoane, acuzate că au înființat o fabrică clandestină de prelucrat…

Trafic blocat pe Varianta Ocolitoare a Brașovului: Trei mașini, implicate într-un accident. O persoană a fost rănită

Golirea Lacului Vidraru, ținta unor fake-news: „Mafia slugarnică de la București a primit ordin de la asasinii UE…

Guvernul propune scăderea cu 30% a salariilor la ASF, ANRE și ANCOM. Noile organigrame cu funcții și praguri…

București: Coșuri de gunoi speciale pentru aruncarea PET-urilor, instalate în parcuri. Cei interesați să recupereze garanţia le pot…

Timișoara: Studenții insistă ca bursele să nu le fie tăiate. Tinerii atrag atenția că banii îi ajută pe…



Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.