Confidenţialitate


Primul deces de coronavirus confirmat în Europa


Primul deces de coronavirus confirmat în Europa

Sâmbătă a fost confirmat primul deces în urma infecției cu coronavirus (Covid – 19) în Europa. Potrivit agențiilor de știri internaționale, un turist chinez în vârstă de 80 de ani a decedat în Paris, capitala Franței.

Victima avea 80 de ani și a ajuns în Franța pe 16 ianuarie – a venit din provincia Hubei din China, locul în care a izbucnit epidemia cu noul tip de coronavirus. Turistul a fost internat cu simptome specifice pe 26 ianuarie – într-un spital din Paris. Starea lui de sănătate s-a agravat rapid, a anunțat ministrul Sănătății din Franța. Fiica acestuia este și ea internată la același spital din Paris – diagnosticată cu noul tip de coronavirus. Autoritățile franceze spun că starea ei de sănătate este mai bună.

Între timp, în China, 2.641 de noi cazuri au fost confirmate în ultimele 24 de ore, ceea ce face ca numărul infecțiilor confirmate în China să fie de 66.492.

De asemenea, au fost înregistrate 143 de decese în ultimele 24 de ore până la miezul nopții de vineri spre sâmbătă, ducând numărul total al deceselor la 1.523.

Autoritățile din Beijing au ordonat tuturor celor care se întorc în oraș să intre în carantină timp de 14 zile.

COVID-19

În această săptămână, virusul care pune în alertă lumea întreagă a primit o denumire oficială: COVID-19.

Denumirea s-ar traduce prin „boala declanşată de coronavirusul descoperit în 2019”.

Organizaţia Mondială a Sanătaţii stabilise anterior, pentru coronavirus, denumirea temporară de „2019-nCoV”.

Virusul apărut în regiunea Wuhan din China afectează zone precum nasul, gâtul sau sinusurile, iar simptomele sunt similare cu cele ale pneumoniei, printre care febră ridicată şi dificultate mare în a respira.

Numele de coronavirus este dat de asemănarea cu coroana solară, datorită „ţepilor” care ies din membrană.

Experţii spun că noul virus este mai puţin periculos decât SARS, dar are un potenţial mai mare de răspândire.

Măsuri de precauție de teama răspândirii coronavirusului

În contextul măsurilor globale de limitare a răspândirii coronavirusului și de teama îmbolnăvirilor, diverse evenimente și târguri internaționale au fost anulate sau riscă să nu mai aibă loc în perioada următoare.

O decizie istorică a fost anularea expoziției Mobile World Congress 2020, eveniment ce are loc în mod tradițional la finele lunii februarie și care dă tonul în materie de trenduri în industria telefoanelor mobile. Anularea evenimentului este o lovitură grea dată în special brandurilor mai mici pentru care targul era un prilej să își prezinte noile tehnologii într-o locaţie cu vizibilitate maximă. Și companiile mari vor fi nevoite sa isi reprogrameze lansarile si prezentarile.

Și Marele Premiu Chinez de Formula 1, programat la Shanghai în aprilie, a fost anulat.

Tot în Shanghai era programată Săptămâna Modei care a fost amânată. Evenimentul urma să aibă loc la finele lunii martie.

Hong Kong Filmart, cel mai important târg de film de pe continentul asiatic, a fost de asemenea amânat.

Tot la Hong Kong, a fost anulat Art Basel Hong Kong 2020, târgul de artă contemporană care ar fi trebuit să se deschidă pe 19 martie.

Turneele feminine de golf din Singapore şi Thailanda nu se mai țin iar Salonul Aeronautic de la Singabore – cel mai important pentru industria aviatică – se confruntă cu zeci de renunțări de participare la eveniment. Printre cei care au făcut astfel de anunțuri se numără companii mari din domeniu.


Ultimele stiri
Adolescent din Bihor, abuzat de mamă timp de doi ani. Judecătoria Beiuş a respins arestarea preventivă a femeii…

„Metafora” transformă Palatul Culturii într-un labirint vizual, Grădinile Palas devin cinema în aer liber la Romanian Creative Week…

Presiuni pentru semnarea contractelor prin programul SAFE pentru creșterea artificială a prețurilor. Radu Miruță: „nu va funcționa” |…

Femeie rănită grav în Azuga, după ce a fost lovită de un stâlp prăbușit peste trotuar. Poliția a…

Summitul B9. Corespondență specială a Europa FM. Liderii europeni, discuții informale pe holurile Palatului Cotroceni. Care sunt mizele…

800 de angajați ai STB, disponibilizați. Ciprian Ciucu: „Nu vizează șoferii, vatmanii și muncitorii”. Ce spune despre scumpirea…

Volodimir Zelenski, la Summitul B9: „Trebuie să ne asigurăm că niciodată Rusia nu va mai putea să destabilizeze…

Copilul de cinci ani din Sibiu, dat dispărut luni, a fost găsit în viață | VIDEO

România în Direct. Summitul B9: Mai putem plăti Ucraina pentru pacea din Europa?

Salariul mediu, aproape de 6000 de lei. Domeniile în care se câștigă cel mai mult | AUDIO