Confidenţialitate


Primul antrenament pentru gimnaştii români la JO 2012


Componenţii lotului masculin de gimnastică au ajuns la Londra şi au efectuat deja primele antrenamente pentru Jocurile Olimpice, dar s-au confruntat şi cu primele încercări mai serioase, de care au trecut fără prea mari emoţii. Flavius Koczi a fost ‘ghinionistul’ zilei: Agenţia Mondială Anti-Doping l-a tras la sorţi pentru un control. Campionul european de la sărituri nu s-a împiedicat însă de acest lucru şi promite măcar o medalie la Jocurile Olimpice.

‘Am fost primul gimnast care a trecut pe la anti-doping. Măcar să iau atâtea medalii câte controale o să am!’, a declarat Flavius Koczi pentru Televiziunea Română.

Chiar dacă au făcut doar un antrenament ‘de dezmorţire’, gimnaştii lui Ioan Suciu sunt convinşi că până la calificări vor pune la punct şi ultimele retuşuri şi vor prinde finala pe echipe.

‘Urmează un antrenament în care ne vom obişnui cu sala şi cu aparatele şi apoi începem munca grea’, a spus Marius Berbecar. La rândul său, Vlad Cotuna s-a arătat mulţumit de primul antrenament: ‘Pentru mine a fost foarte bine. Aparatele sunt pe placul meu. Sunt nerăbdător’, a afirmat gimnastul pentru TVR.

Şi antrenorul coordonator al lotului de gimnastică masculină este optimist: ‘Băieţii s-au acomodat, urmează un antrenament principal şi vreau să văd cum se vor mişca atunci’, a declarat Ioan Suciu.

În ceea ce le priveşte pe componentele lotului român de gimnastică feminină, acestea au avut parte de câteva peripeţii la sosirea în capitala britanică: în clădirea din Satul Olimpic unde sunt cazate gimnastele Marianei Bitang nu curgea apa la robinete, iar una dintre cele două maşini cu bagaje puse la dispoziţia delegaţiei noastre nu a ajuns la destinaţie, ceea ce a determinat anularea primului antrenament al fetelor. Cu toate acestea, gimnastele românce rămân optimiste şi concentrate pe ceea ce au de făcut la această ediţie a Olimpiadei.

Jocurile Olimpice de la Londra vor putea fi urmărite din 26 iulie în direct pe TVR 1, TVR 2, TVR 3 şi TVR HD, dar şi pe jo2012.tvr.ro, site-ul românesc oficial al Jocurilor Olimpice de la Londra. Primele competiţii, de joi, 26 iulie, vor fi transmise în direct pe jo2012.tvr.ro şi pe TVR 2, urmând ca ceremonia oficială de deschidere, de vineri, de la ora 23.00, să fie transmisă simultan pe TVR 1, TVR HD şi jo2012.tvr.ro.


Ultimele stiri
A început vaccinarea oilor. Sunt vizate mai întâi zonele unde au fost focare de variolă

Armenii din Constanța au, de-acum, un centru cultural propriu | AUDIO

Gorj: 72.000 lei despăgubire pentru un pensionar care și-a plătit singur intervenția chirurgicală

SUA autorizează insulina care se administrează o dată pe săptămână pentru copiii cu diabet de tip2

Alegeri în Serbia: Va fi îndepărtat de la putere, după 12 ani, partidul lui Alexander Vucic?

Bulgarii își aleg președintele. Favorită este o femeie, fostă jurnalistă

Ministerul Sănătății: Săptămâna viitoare farmaciile vor primi o nouă tranșă de vaccin antigripal

Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Armatei: „Armata este instituția în care românii au cea mai mare încredere”.…

Un bărbat a intrat în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de airsoft. I-a…

Noi manifestații violente în Franța. Peste 400.000 de oameni au ieșit în stradă. Au fost proteste și în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează