Confidenţialitate


Primarul orasului olandez Hilversum a cerut expulzarea fiicei lui Vladimir Putin, Maria, care locuieste la Haga


Potrivit tabloidului Daily Mail, primarul și-ar fi cerut ulterior scuze, afirmând că cerinţa sa ‘nu a fost înţeleaptă’, dar a venit ‘dintr-un sentiment de neputinţă’.

Maria Putin, în vârstă de 28 de ani, trăiește în Olanda de câţiva ani, alături de partenerul ei olandez, în vârstă de 34 de ani, care deţine un post de conducere la o firmă de consultanţă rusească.

Cuplul s-ar fi căsătorit în 2009, dar nu există documente oficiale care să confirme această informaţie.

După tragedia aviatică din estul Ucrainei, activiștii anti-Putin din toată lumea au postat adresa fiicei sale pe Twitter şi au cerut poporului olandez să protesteze în faţa locuinţei sale.

Printre cele 298 de victime ale cursei MH17 se numără 193 de olandezi.

Între timp, publicația The Independent scrie despre tabieturile liderului de la Kremlin. Preşedintele rus are angajat cu normă întreagă un degustător profesionist, pentru a se asigura că mâncarea sa nu este otrăvită.

Această profesie a fost populară de-a lungul secolelor. Mâncarea lui Adolf Hitler era degustată în fiecare dimineaţă de o femeie, iar fostul preşedinte irakian Saddam Hussein avea mai mulţi degustători .


Ultimele stiri
Piața Victoriei. Invitat este Mihai Jurca, fostul șef al Cancelariei prim-ministrului Ilie Bolojan

Concedieri la STB: 800 de angajați își pierd locul de muncă, inclusiv șoferi de autobuz și vatmani |…

Prețul grâului românesc a crescut cu aproape 12% într-un an. România are al treilea cel mai scump grâu…

PNL și Forța Dreptei fuzionează. Ilie Bolojan denunță o „axă PSD-AUR” și spune că este nevoie de o…

Acord privind bugetul UE pentru 2027: sunt prevăzute 199,7 miliarde de euro. Germania condiționează votul de continuarea sprijinului…

Sondaj IMAS: Majoritatea cetățenilor din Republica Moldova susțin aderarea la UE. 40% se opun integrării europene | GALERIE…

Cristian Tudor Popescu critică decizia lui Nicușor Dan de a-i interzice accesul jurnalistului Ovidiu Vanghele la Cotroceni: „o…

Italia: Cel puțin 300 de școli au fost evacuate după o amenințare cu bombă transmisă prin e-mail. Poliția…

Bulgaria: Un șofer român de camion a fost reținut după dublul carambol de pe autostrada Trakia. 12 oameni…

Facturile la energie ar putea crește în această iarnă. Furnizorii au lansat deja oferte de peste doi lei/kWh,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează