Confidenţialitate


Primarul din Sinaia va fi audiat de procurorii DNA la București. Vlad Oprea ar fi luat mită de 240.000 de euro de la patronul Nordis | AUDIO


Primarul din Sinaia va fi audiat de procurorii DNA la București. Vlad Oprea ar fi luat mită de 240.000 de euro de la patronul Nordis | AUDIO

Primarul orașului Sinaia, suspectat că ar fi primit mită de la patronul firmei Nordis, va fi audiat joi, 23 ianuarie, de procurorii DNA, la București. Acesta a fost transportat miercuri seară la spital. El urma să fie adus la audieri la DNA București încă de miercuri, dar potrivit unor surse citate de presa centrală, acesta a chemat un medic pentru că se simțea rău. Ulterior, la locuința primarului a ajuns o ambulanță care l-a transportat la spital. Edilul din Sinaia ar fi luat mită aproape 240.000 de euro pentru a facilita obţinerea documentaţiei necesare construirii în oraş a unui hotel, susțin surse judiciare citate de Agerpres. Miercuri, procurorii DNA au făcut percheziții în Sinaia, la sediul primăriei, în casa primarului și la un apropiat al acestuia.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Primarul Vlad Oprea ar fi acuzat printre altele de luare de mită în formă continuată, abuz în serviciu şi spălare a banilor. Edilul ar fi cerut şi primit, în două tranşe, suma totală de 238.000 euro pentru a facilita obţinerea de către firma Nordis a aprobării PUZ-ului necesar pentru construirea unui hotel în Sinaia, dar şi pentru a facilita emiterea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire, precum şi a celorlalte avize necesare realizării investiţiei, susțin surse judiciare citate de Agerpres.

Conform acestora, o parte din suma încasată de o firmă controlată decizional de primar – ar fi fost folosită pentru achiziţionarea de către acesta a unei staţii de betoane din Turcia, în valoare de  aproape 134 de mii de euro. Legat de  firma care ar fi încasat o parte din mită – sursele citate de Agerpres susțin că era în fapt deținută și administrată de primar prin interpuși.

Potrivit anchetatorilor, o parte dintre banii primiți din șpăgi ar fi fost folosiți de edil pentru a-și cumpăra un castel în Orthez, Franța, notează știrileprotv.ro.

Totodată, Vlad Oprea este acuzat că, în perioada iulie 2019-ianuarie 2024, ar fi permis ca un restaurant din Sinaia să funcționeze, iar compania pe care o controla primea în schimb foloase necuvenite.

Potrivit altor surse judiciare, citate de News.ro și G4.Media.ro, Vlad Oprea a intrat în atenţia procurorilor anticorupție de la DNA ca urmare a unui denunţ formulat de către patronul Nordis, omul de afaceri Vladimir Ciorbă, care este și soțul fostei deputate PSD Laura Vicol.

Vlad Oprea urmează să fie audiat de către procurorii DNA din Capitală în cursul zilei de joi.

Ancheta procurorilor anticorupție a început după investigația Recorder „Cartelul din Carpați”. La momentul difuzării anchetei Recorder, acesta a negat la Europa FM faptele dezvăluite de jurnaliști.

Investigația Recorder a devăzvăluit că Vlad Oprea are o avere impresionantă și că a făcut investiții imobiliare de lux în Franța în numele unui grup de investitori. Vlad Oprea este la al 6-lea mandat de primar al orașului Sinaia.

Sursa foto: Mită în schimbul voturilor în județul Brașov. Fostul şi actualul primar din comuna Augustin, reținuți | AUDIO


Ultimele stiri
Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…

Europa are nevoie de NATO, dar trebuie să-și asume o responsabilitate mai mare pentru propria apărare, afirmă comisarul…

Ambasadorul Ucrainei în UK critică atitudinea Occidentului față de războiul din Ucraina: „Arsenalul democrației este aproape epuizat”

Bucureștiul devine capitala mondială a spectacolelor în sauna: Sauna Fest 2026 aduce peste 800 de experiențe la Therme…

Franța: Accesul la avort rămâne dificil, deși este un drept protejat de Constituție

Spania: Cod roșu de ploi abundente în Castellón, Valencia și Tarragona. Ar urma să cadă cantități cumulate de…

Alcaraz se opune meciurilor mai scurte la Grand Slam-uri: „Distrugem moștenirea”

Franța: Protestele din școli s-au extins și în universități. Aproximativ 30 de campusuri au fost blocate

Americanii, îngrijorați de riscurile inteligenței artificiale. 86% susțin introducerea unor reguli mai stricte pentru companiile de AI

Arad: Ce cred oamenii despre pașii pe care ar trebui să-i facă președintele Nicușor Dan după respingerea Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează