Confidenţialitate


Primăria Constanța a intrat în conflict cu micii comercianți din Mamaia | AUDIO


Primăria Constanța a intrat în conflict cu micii comercianți din Mamaia | AUDIO

Peste 1.000 de angajați din stațiunea Mamaia riscă să își piardă locul de muncă pentru că Primăria Constanța refuză să prelungească autorizațiile anuale de funcționare comercianților care dețin magazine alimentare. În timp ce Primăria susține că respectă legea, micii comercianți o acuză de discriminare și amenință cu proteste și acțiuni în instanță.

Magazinele din Mamaia, care vând alimente și băuturi, fuseseră avertizate de primărie, încă de la începutul primăverii, că nu vor primi autorizație de funcționare. Era invocată o HG din 2001, care interzicea funcționarea alimentarelor în stațiuni. Patronii de restaurante și baruri sunt de partea primăriei, spune reprezentatul acestora, Corina Martin.

“Nu putem să cumpărăm pizza sau burgeri, de exemplu, dintr-un magazin care vinde în același timp și vederi și suveniruri și costume de baie”.

Investitorii din Mamaia susțin că nu se poate face turism de calitate dacă lângă unitățile lor funcționează magazine care vând salam, ouă, lactate.  Asociația Comercianților din Dobrogea, prin vocea antreprenorului Ion Țăpurin, arată însă că Mamaia este un cartier al Constanței.

„Asociația de locatari a făcut chiar un demers către primărie: „Nouă ne trebuie un magazin alimentar, nu mă puneți să mă duc să mănânc la restaurant. Deci această Hotărâre practic limitează libertatea comerțului și nu lasă consumatorul să aleagă de unde să cumpere”.

Șeful Direcției de Servicii Publice din primăria Constanța, Horia Constantinescu, a reacționat imediat:

„De ce dânșii deschid numai în sezon și numai pe faleză, dacă se gândesc atât de tare la cetățenii neajutorați din noul cartier al Constanței?”

HG din 2001, invocată de primăria Constanța, nu a fost niciodată pusă în practică. Până acum. Asociația Comercianților din Dobrogea cere revocarea ei, iar o plângere prealabilă a fost trimisă Guvernului și Parlamentului.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Ghiulfer Predescu

Ultimele stiri
România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport? 

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…